Poezie
Fără țintă
-peisaj de toamnă-
1 min lectură·
Mediu
Hoinăresc prin parcu-n amurg,
Cu doar lumina de plumb
Care-mi merge alături, străină...
Iar cerul păgân
Mă privește-nciudat
Închizând intre pleoapele-i surde
Lumina...
Strivesc între degetele pământii
O frunză de arțar uscată
Și o privesc cu inocența celui fără pată..
Îngerii gri
Dintru-nceput de veac,
Ma urmăresc nedumeriți
Din plopii ascunși
Sub frunzele stinse
013339
0
\"pleoapele-i surde\"... mie îmi sună destul de ciudat.
Eu aș renunța la ultimul rînd \"Sub frunzele stinse\"... există parcă prea multă încărcare metaforică. Se simte că îți cauți un stil. Sper să îl găsești.