Sfârșit?..sau început?

Aprinzi o lumânare și o privești cum arde tihnit, încet… Cum se topește ceara… cum fitilul strigă după o pală de vânt să-i vină-n ajutor și să domolească dogoarea ce-l cuprinde… și ți se face milă și-ncerci să stingi flacăra ce arde viu și, parcă, tot mai cald și mai întețit… Dar ceva îți spune că e împotriva firii să lupți cu focul ce macină, încet și sigur, biata ceară… Să sufli! Și nu te-nduri să ucizi ceva de-abia-nceput…să stingi calda lumină a flăcării… Un sacrilegiu-ți pare să ucizi ceva viu, în ciuda faptului că acel ceva viu rănește… și, poate, speri că, în loc să rănească, va ajuta… Va ajuta să sfârșească, o dată pentru totdeauna, cu ignoranța, cu răceala și cu întunericul din astă lume… Poate va ști, în loc să ucidă, să aducă o pală de căldură în existența înghețată a bietei bucăți de ceară… Poate…