ar

ei bine, da! miza suntem chiar noi și ceea ce reușim să realizăm cu același timp măsurat pe vechile cadrane... timpul... atât de obiectiv măsurat, dar atât de subiectiv trăit de fiecare...

rutina... există și nu există... sunt poate aceleași orare de urmărit... dar suntem diferiți de fiecare dată... \'în fiecare om, o lume-și face încercarea\'... cât de plăcut este să poți observa schimbările... acele \'exaltări\' din fiecare zi... automatismul vine cu pasivitatea... dar... ce nemărginite\'s uimirea, întrebarea... și curajul... să tot fie!

vorba unui bun amic: \'o nouă zi, un alt hram\'...

frumoasă \'exaltare\'!
succes pe mai departe!

iona.s

te salut, stelian!

muțumesc că mi-ai atras atenția asupra unei greșeli, chiar...

câtă linniște emană poezia aceasta, frumos scrisă... curiozitatea lor se poate schimba, cred, în funcție de cum anume se intră în templul lor... până la umră cam așa e și cu noi, oamenii... un ritual de pășire subtilă și înceată, dar curioasă - îl face pe Celălalt să nu se simtă invadat, ba chiar dispus... în fine... făceam o paranteză doar, nu fac aici psihologie...

te salut, încă o dată... și succes pe mai departe!

te salut, \"trubadur (auto-)izolat\"...

îmi place mult poezia! sunt surprinse multe trăsături ale vieții, ale căutării... ale trăirii ... ființării...
\"căutătorul de absolut\" se întoarce întrebător către drumul pe care îl poartă în lumea asta... pentru a descoperi, până în final, că în căutarea de absolut, există o limită... \"proriul mers\".... (pe lângă limita impusă de timp și trup)...
dar, încurajând la drumuri mai înalte/drepte..... îl citez pe Lucian Blaga: \"omul e măsura unui drum de împlinit\"...

succes pe mai departe!

interesantă definiție a trecutului ce doare... ce tot urmărește pașii prezentului... imi aduce aminte de munch, cu al său \"strigăt\".... și de toate caracteristicile expresionismului...
și sticla, și piatra...
dar întreb... de ce atâta fugă de trecut? de ce așa de înspăimântător poate fi încât ajunge cântată frica-n poezie?...
poate un sfârșit salvator, ceva izbăvitor se cere după o astfel de teamă de trecut... cine mai știe?!... cine?!...

numai bine;)

interesant ritmul aproapte faustian al invenției surprinse, dar ....întreb... inventatorul unde este? oare folosește doar cuvântul său?
întreb doar...

succes pe mai departe!

\"purtate de-a dorului aripă\" sunt unele cuvinte...
nu sunt toate trecute spre eter, memoriile/amintirile rămân... involutar, mai ales cele care ne încînta... cele care ne înalță...

timpul trece, dar nu le aruncă în depărtări pustii, ci în \"depărtări albastre\"... vorba lui Eminescu...

durerea la despărțire ... tocmai! rămăne, nu dispare...

oricum, e plăcută poezia.
succes pe mai departe!

alergici la beton nu suntem ... nu toți.... unii chiar se tem de gura pămăntului ... cred că nu se mai moare... din frică de pămănt îl acoperă cât mai mult... are guri frămânde...

de aceea există glasuri ca acestea: \"Infige-te undeva si nu ne mai plictisi
cu angoasele tale\".... e destul de evident...

frumoasă poezia!
succes pe mai departe!

imaginea bradului \"neatins de răutate\" nu pare sa trezească nostalgii pentru anotimpul paradoxal al anului.... plin de belșug, în fructurile coapte/răs coapte... dar gol în bătaia vremii... dar nu moare, ci se odihnește după mare trudă.....

iar \"toamna indignată\" lovește frumusețea acesteia...

mai mult decăt atât... întreb doar, iubirea poate fi supărată?