Poezie
siamezii
1 min lectură·
Mediu
viața a devenit obiect
într-o perpetuă reificare
din stare gazoasă în stare solidă
când măr când pantof de gală
în piciorul unei madone
cu surâs restaurat milimetric
sub generoasa risipă de sine
bufonii râd desculți în ploaie
aruncând pălăriile-n aer
cordonul ombilical îi ține legați
în același perimetru sufocant
o vreme se ignoră
deși simt instinctiv fiecare prezență
clona unui veac decapitat
târâie ziua printre ruine
festinul pe sfârșite
mai are într-un colț
o lumânare-n agonie
niște smochine stafidite
și un ceainic albastru
pe o pânză mohorâtă de vreme
001.352
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Any Tudoran
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 89
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Any Tudoran. “siamezii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/any-tudoran/poezie/14024846/siameziiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
