Antrei Kranich

prea largi umerii dar te înghesui în oglindă cârcei de viță de vie pe piept prin care ea își trece degetele ceremonioasă de parcă s-ar logodi cu carnea ta acrișoară cu pielea înfiptă în

Am trei stații de metrou favorite. Dar de fiecare dată doar mă imaginez aruncându-mă. Sau calculez în gând cam cât de nefericit ar trebui să fiu ca să mă arunc. Din start exclud câteva motive prea

andrei e strâns de pe schele trântit pe ciment făcut sul din portbagaj un tip îl aruncă la ghenă puiul golaș înghite ochiul decupat din cuib mama plonjează spre celălalt ochi andrei se

la început aruncam cu vorbe în geam doar doar va ieși îi zăream silueta în penumbră locuia într-un acvariu utilat modern încă nu eram al ei cel mult o umbrelă lângă biserica arsă gust de

mă așez lângă tine doar ca singurătatea să treacă prin amândoi și să istovească în pământ umbletul ei să crape tălpile de la atâta sete marș, curvo, spune-i morții tale și alung-o din casa