Anton Vasile

Polemica cu dumneavoastră mi-a făcut plăcere și m-a incitat să cuget mai profund.
E adevărat. Cezar a restrâns prerogativele Senatului pentru a crește propria sa putere. Informația, anume că a îndreptat armata împotriva Senatului și a unor instituții civile o am din dicționarul Comandanți militari, Ed. Științifică și Enciclopedică , București, 1983. Poate nu e cea mai elegantă exprimare a autorului. Trecerea Rubiconului poate fi și astfel interpretată. Citez: ,,El a transformat armata republicană de luptători retribuiți într-un mecanism într-un mecanism subordonat intereselor și ambițiilor sale de lider al ,, grupării populare’’, îndreptând-o împotriva Senatului și a instituțiilor civile pe care trebuia în fapt să le apere.’’ (p.69) și ,,Bonaparte nu s-a despărțit în nici o campanie, din multele întreprinse, de ,,Comentariile militare’’ ale înaintașului său.’’(ibid. p.69). De aceea, cred că Napoleon i-a fost discipol. Și alți autori menționează acest lucru, anume că nu s-a despărți de Comentariile militare ale lui Cezar.

Un regim autoritar corect? Un Țepeș? Prea instinctual și mare vărsătoriu de sânge. Un Antonescu, prea brutal. Care ar fi după domnia voastră modelul de regim autoritar corect? Avem nevoie de proiecte și de urmărirea lor tenace de către oamenii politici. Dar pentru aceasta, omul politic nu trebuie să rămână la starea din veacul trecut – un animal politic. În secolul XXI avem nevoie de omul politic și nu de animalul politic, de omul care să pună respectul, chiar cu fanatism, pentru principala valoare a unei democrații stabile – supremația legii. Atunci, acel conducător va fi perceput cu adevărat autoritar, nu doar un cioflingar. Detalii într-u viitor eseu.

Domnule Nicolae Diaconescu.
Instinctualul există în fiecare din noi; educația îi poate atenua agresivitatea, dar nu-i poate anihila pornirile. În pofida educației, gândirea instinctuală rămâne dominantă la instinctuali pe parcursul mai multor generații ale arborelui său genealogic. O gândire instinctuală se deosebește de gândirea umană prin aceea că primei îi lipsește discernământul moral. Galton, vărul lui Darwin, studiind eminențele din Europa a dovedit că există o ,,trăsătură continuă\'\' la eminenți , inaugurând debutul geneticii cantitative. Trăsătura continuă se potrivește foarte bine și la instinctuali. Deși lamarckismul a fost repudiat de darwinism, Galton a dovedit prin asta că o trăsătură dobândită se transmite pe parcursul mai multor generații. E nevoie de o demonstrație mai amplă pentru a înțelege fenomenul. O promit în următorul eseu. Care este logica aceea din politică? Nu e cumva logica instinctualului? Logica e una; ea ține de rațiune, nu poate exista o altă logică. Logica este universală. Socrate a învățat omenirea în urmă cu vreo două mii patru sute de ani în urmă. Dacă admitem că există o altă logică în politică, atunci nu ne mai putem înțelege. Căci trebuie să admitem că există o logică în administrație , în cercetarea științifică, în educație, etc. Poate că, într-un fel, aveți dreptate: logica clasei noastre politice e o logică diferită de logică; e o logică a absurdului, adică o logomahie, cum mai este cunoscută de filosofi.

Domnule Potra(eram să comit eroarea să scriu Porta )
Fără Dumnezeu, omul este un rătăcit. A spus-o Petre Țuțea, ateu în faza sa inițială de filosof. Dar nu doresc să mă folosesc de argumentul autorității pentru a demonstra necesitatea credinței, a bisericii și implicit a preoților. Că religia e o necesitate o dovedește argumentul fundamental, anume că toate culturile au apelat la o formă de divinitate , chiar și cele mai raționale, cum a fost cea greacă.(Vezi Mircea Eliade - Istoria credințelor și ideilor religioase, Victor Kernbach - Dicționar de mitologie generală , etc.).
Faptul că existențialiștii deplâng absența Tatălui, că simt o anxietatea copleșitoare în fața îngrozitoarei ipoteze că suntem aruncați în propria noastră libertate într-un univers lipsit de sens rațional, conduce la sentimentul absurdității în viața umană și la aceeași concluzie stupidă ca și a micilor socratici din școala cirenaică - dezgust de viață, pesimism , sinucidere. A exprimat-o sugestiv un pesimist incorigibil, Emil Cioran, în Pe culmile disperării. ,,A fi absolut convins că nu poți scăpa de o soartă amară pe care a-i dori-o altcumva, că ești supus unei fatalități implacabile și că timpul nu va face decât să actualizeze procesul dramatic al distrugerii, iată expresii ale iremediabilului și ale agoniei. Nu este oare neantul o salvare?\'\' (Emil Cioran - Pe culmile disperării, Ed. Humanitas, 1993, p. 31)
Omul, mai ales omul simplu este un veșnic copil, care are nevoie de iluzia unei certitudini - dacă pot să exprim astfel acest paradox - un Tată ceresc grijuliu față de copii săi, pentru a suporta viața mai ușor. Durerile mari se alină și de această speranță iluzorie, numită religie.

Andrei Dragomir
Q. E. D. Mă bucur că ai (re)cunoscut un adevăr.

Țipătul este mai degrabă o manifestare animală decât umană. Țipătul este specific primatelor, îndeosebi cimpanzeilor prin care aceștia semnalizează fie o primejdie, fie atacul asupra unui adversar. La om, țipătul este provocat fie de starea de anxietate indusă de extremismele paranoice, fie de extazele mistice Țipătul este manifestarea predilectă a marilor dictatori. Discursurile acestora, încărcate de pathos delirant, aveau darul de a induce în inconștient, fie primejdia iminentă a unui dușman închipuit , fie exaltarea mistică a unei viitoare măreții naționale . Țipătul e o puternică armă psihologică , utilizată inconștient de lideri politici pentru a excita creierul primar al omului, numit de Carla Sagan creierul reptilian . Cortexul este partea de creier specific umanului: acesta nu utilizează țipătul, ci exercită autocontrolul asupra creierului reptilian, astfel ca atitudinea noastră față de excitanții exteriori să fie un răspuns specific omului. Toți dictatorii s-au folosit de țipăt pentru excita creierul reptilian și a activa fiara din om. Urmăriți discursurile guturale ale lui Hitler sau cele extatice ale lui Ceaușescu și veți vedea ce putere psihică are țipătul. La fel se întâmplă și în cazul muzicii zgomotoase( rock);aceasta excită hipotalamusul. Manifestările ascultătorilor acestei muzici sunt furibunde la fel ca muzica care le excită creierul reptilian. Paradoxal e faptul că, pe măsură ce omul se folosește tot mai mult de cortex și devine mai uman , el simte mai acut nevoia de excitare a creierului reptilian.

D-le Emil Iliescu. Am citit târziu proza dumneavoastră. Fantezia albastră mi se pare prea inspirată din Alchimistul lui Coehlo. Tehnic este reușită, dar cine a citit Alchimistul vede imediat izvorul. Mă rog, marii maeștri atrag imitatorii.Dar cine poate fi cu adevărat originar în zilele noastre?

Text mediocru, fără substanță și fără contribuție personală, cu multe greșeli, ca: tertoriul, contestant, compexa, reacțiunează, fiferit, modalitățile de nihilare ( de unde a-ți scos nihilare,(poate anihilare, dar se schimbă sensul frazei), elimininând, războiaie, obectivism, poate revizuiți textul , că-i de atelier.

Păcat că acest text nu a fost comentat. Deși tardiv, îndrăznesc să exprim un punct de vedere. Din nefericire iubirea a devenit sex și sexul iubire. Deși dezavuată, viziunea lui Kant în privința sexului este profetică. Luată în sine(iubirea sexuală)este o degradare a naturii umane deoarece în clipa în care o persoană devine obiect al dorinței celeilalte, toate motivele unei relații morale încetează să mai funcționeze, deoarece ca obiect al dorinței altcuiva o persoană devine un lucru și poate fi tratată și folosită ca atare de oricine\'\'(Prelegeri de etică). Kant vede iubirea sexuală ca pe un viol, de aceea această viziune kantiană asupra iubirii sexuale a fost criticată vehement. Dar când sexualitatea devine dominantă, iar iubirea adevărată un romantism desuet omul se robotizează, se metamorfozează în obiect sexual. Kant avea dreptate și viziunea lui e cu adevărat profetică.

fizice și chimice, copii din flori( gură) și șah mat la Premier și parlamentarii români. O, Doamne, în ce lume trăim noi românii? Parcă nimic nu s-ar fi schimbat în țara asta, parcă am fi rămas în aceleași vremuri când Eminescu la Timpul se lupta cu timpul care nu avea răbdare cu el . Parcă pentru noi, timpul s-a oprit în acel moment al lui Eminescu la Timpul. Suntem mereu în tranziție de fază sau în fază de tranziție și mereu în criză.
Care dintre fizicieni vor ajunge primii la particula lui Dumnezeu? Americanii sau europenii? Pariez pe americani. Cum se vede Einstein a avut dreptate. Dumnezeu nu joacă zaruri cu lumea, nu-i lasă pe savanții nebuni să inițieze apocalipsa. Dar până la urmă o vor obține. Cine deține particula lui Dumnezeu, ei bine, deține puterea acestei lumi. Va fi într-un fel Satana. Retro Satana!

am fost în parcul Copou. La statuia lui Eminescu erau depuse două coroane modeste de flori, una de Muzeul Eminescu și alta, dacă nu mă înșel, de Teatrul Mihai Eminescu. Nu mai sunt generații de eminescieni cum au fost pe vremea lui Ibrăileanu. Cosmopolitismul a pus stăpânire pe spiritualitatea românească, cultura românească e tot mai mult marginalizată. Deși cugetările Poetului sunt profunde și viabile cât un mileniu de existență, simbolul nostru național nu mai e în actualitatea spirituală a generațiilor tinere. Perpessicius a rătăcit treizeci de ani prin labirintul operei eminesciene și a ieșit din labirint după treizeci de ani, orb, dar n-a încetat să-l iubească pe Eminescu. Apropo de franțuzoaică, am frunzărit din întâmplare un Album de artă editat de o editură franceză, reprodus și tradus și la noi de o editură românească. Ei bine, figurau mulți artiști plastici din estul Europei, dar oricât m-am străduit să-l găsesc pe Constantin Brâncuși nu l-am aflat. M-a revoltat această uitare a francezilor când atelierul lui a fost chiar în inima Parisului. În epoca globalizării spiritualitatea românească nu se mai vede. Atunci cum să fi știut o franțuzoaică, chiar titrată în literatura universală, despre Eminescu?

Vreme de treizeci de ani Perpessicius a rătăcit prin labirint lui Eminescu, așa cum au rătăcit evrei prin deșert. Mereu ghidat de lumina Luceafărului Perpessicius n-a încetat să-l iubească pe Poet până la sfârșitul vieții. Cine îl citește superficial pe Poet, acela nu-l poate iubi sau îl iubește superficial. ,,Nu-mi place Eminescu!\'\', afirmă ignoranții care s-au mulțumit doar cu lecturile din școală. Eminescu a fost un miracol al culturii române; asemenea fătului din poveste a crescut într-un an câți alții în cinci. În vreme ce, cei mai mulți tineri din generația lui, cu toate studiile făcute la Paris sau în alte capitale europene, rămâneau niște infantili, el cutrierase țara în lung și-n lat , de la Cernăuți, Botoșani, tot Ardealul, București , Giurgiu și trăise până la 21 de ani cât alții într-o viață. Dacă există un român care și-a depășit veacul cu cel puțin un mileniu, acela este Eminescu. Ca să-l cunoști cu adevărat pe Eminescu trebuie să-l iubești, cum l-a iubit Perpessicius vreme de treizeci de ani și iubindu-l cu patimă, să-l cunoști. Fără patima cunoașterii nu te poți apropia de Eminescu, nu-l poți iubi. Neiubindu-l, nu-l poți cunoaște. E un cerc vicios al cunoașterii și iubirii.Când am început să-l cunosc, atunci am început să-l iubesc pe Eminescu. Câți români se mai încumetă să-i cuonască acele giuvaieruri în care Eminescu a turnat adevărurile esențiale ale vieții și ale gândirii umanității. Mă bucur nespus că ne-am întâlnit sub aceași rază de lumină a Luceafărului. P.S. Perpessicius spune că a găsit în manuscris ,,cinisme\'\', nu ,,cinismu\'\'.

Domnule Recheșan

A povesti mituri primordiale ,,simplu și hazliu’’ înseamnă a cunoaște bine mitul. Or, biblia spune clar că femeia i-a fost dată de ajutor și nu ca păpușă gonflabilă, pentru ca ,,Adam ghemuit sub o tufă de zmeură’’ să nu-și mai frece ,,zelos și cu ură mădularul rușinos’’. Mitul biblic nu are nici o conotație erotică. Numai Sfântul Augustin i-a zis ,,păcat primordial’’ și de la el, toți au crezut asta. Adevărata semnificație a mitului este cunoașterea, care implică cu necesitate binele și răul și implicit morala. Mitul sugerează clar o ridicare și nu o cădere. ,,Iată că omul a ajuns ca unul din noi, cunoscând binele și răul.’’ (Facerea 3,22) Prin cunoașterea binelui și răului om ul l-a egalat pe creator. Nu întâmplător Michelangelo l-a pictat pe Adam în Capela Sixtină, egalul lui Dumnezeu. Adam este genetic un poligam. De aceea Demiurgul ,,a gândit: decât o femeie fără minte, mai bine două, să-i stoarcă lui Adam, complet, sămânța din ouă…
Să nu-și mai frece mădularul fără de măsură,
Să-și risipească astfel, sămânța în natură.’’ Dacă citiți cu atenție biblia veți
vedea, patriarhii au fost poligami: Avram , Isac, Iacob
Acest mit biblic e mult mai complex decât vreți să ni-l sugerați dumneavoastră, a fi ,,simplu și hazliu’’ . Iar dacă e cineva care a alunecat în vulgaritate, apoi autorul versurilor de mai jos, cred.
,,Adam ghemuit sub o tufă de zmeură
își freca zelos și cu ură mădularul rușinos’’

Care e limita dintre vulgar și ,,simplu și hazliu’’? Să nu fim ipocriți! Sau poate infatuarea ne face să fim astfel. Și Eminescu a scris versuri licențioase și nu i-a scăzut cu nimic din talent și din sclipirile geniale Dar, mă rog, uneori Agonia ne face să fim aroganți.

Demiurgul fiind, masculin, de gen
Și-având experiență în ambigen
A gândit: decât o femeie fără minte, mai bine două,
Să-i stoarcă lui Adam, complet, sămânța din ouă…
Să nu-și mai frece mădularul fără de măsură,
Să-și risipească astfel, sămânța în natură

Nostalgic și lacrimogen, dar cu înfiorare lirică. Totuși hamadriada nu s-a lipit de copaci, ci mai mult de beton și sticlă. De ce nu i-a plăcut pădurea, dacă i-a plăcut Eminescu? Rămâne marea enigmă femenină. Și de ce crezi într-o asemenea involuție materială și materialistă a premiantei clasei. Să fi devenit ea la fel ca eroina din Ochii strigoiului al lui Cezar Petrescu, o patroană planturoasă?
O, RAMAI

....................................
Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?
Mi-a plăcut. Cu un typos ,,Așa credeau flerul ei și experiența pedagogico-didactică.’’ Nu cred că merge verbul credeau la plural. Intercalarea lui ,,ei’’ între cele două substantive elimină pluralul, cred. ,, Așa credeau flerul și experiența ei pedagogică.’’

Curcubeul e sufletului românului rătăcit în țara aurolacilor. E frumos ca un cântec autentic românesc! Aurolac nu este acel care se droghează cu o pungă de chimicale,adevărații aurolaci sunt aceia pe care îi descoperim pe cerul senin, nu pe cei care îi vedem mereu ca nourii învolburați atinși de negura mocirlei pământene în care se zbat să trăiască meschin. Un fapt cotidian putea fi metamorfozat într-o operă de artă, dar aici îți lipsește patima și patina talentului. Pictura în plain air nu e doar fotografie, e și creație artistică. O fotografie e o impresie de moment nu artă autentică.

Citisem Numele trandafirului și cineva mi-a recomandat Pendulul lui Foucault. Am citit greu cartea, cu exerciții de aruncare, de abandonare și reluarea a cititului. Îmi era greu să-i înțeleg mesajul cărții. O carte plictisitoare pentru profani(inteligența codificată este tot mai greu accesibilă). Semnele sunt tot mai greu de descifrat. Viteza existențială în continuă accelerație și bombele informaționale fac greu decelabile semnele timpului. Poate nu vedem semnele, poate nu le descifrăm și de aceea nu percepem complotul. Și chiar de l-am percepe nu-i intuim pericolul. Dar el există. Semnele lui se infiltrează subtil în inconștientul nostru. Asemănarea cu romanul lui Brawn. Posibil prin simbolistică! Dar se pare că simbolurile masculinului și femininului au rămas și vor rămâne etern neschimbate; nu ea ,ci el este axa în jurul căreia se rotește, ca să fie fertil, Pământul femeii. Și totuși, bărbatul se închină sacrului feminin. Mă bucur pentru trimiterea eseului la recomandate.

Vă admir cultura enciclopedică, dar nu pot fi de acord cu legătura între neoplatonism( doctrina plotiniană îndeosebi), ezoterism și gnosticism, chiar dacă neoplatonismul a lăsat urme în literatură. Încercarea de a face o legătură între neoplatonism și ezoterism sau gnosticism e forțată și neconformă cu doctrina plotiniană. Plotin a respins vehement gnosticismul, chiar dacă unii discipolii s-au lăsat prinși în capcana acestei doctrine. ,,Spre deosebire de gnostici, spune exegetul lui Plotin, Pierre Hadot, Plotin afirma că lumea spirituală nu este nicăieri decât în noi înșine[…] iar viața interioară( de reținut) îi apărea scăldată într-o viață dumnezeiască.’’(Pierre Hadot – Plotin sau simplitatea privirii, p. 69). Gnosticilor care disprețuiesc lumea, Plotin le replică: ,,Dumnezeu trebuie să fie prezent în toate făpturile… […] Dacă însă ar lipsi din lume, atunci și din voi ar lipsi, și n-ați mai putea spune nimic nici despre el, nici despre ființele care vin după el(II9,2,16,24).
Pentru gnostici la fel ca în maniheism , lumea materială e rea. Pentru ei, Cristos nu s-a întrupat niciodată și nici nu a murit , ci doar a fost asociat de discipoli cu acela cărora li s-a arătat. E adevărat că elemente gnostice au apărut în platonismul mijlociu, dar nu în neoplatonismul plotinian, care le-a respins vehement.

N-am citit Golem, dar n-am reușit să mă dumiresc care este legătura celor nouă capitole cu ,,numărul plotinian al Enneadelor.’’ Să ne transmită Golem acest mesaj, cum că trebuie să studiem cele nouă Enneade ca să accesăm cunoașterea? Există această legătură între Golem și Enneade? De unde rezultă?

Excelent surprinsă dragostea adolescentină. Parcă l-ai fi citit pe Platon.Iubirea adolescentină capătă în stările de extaz accente mistice. În momentul îndrăgostirii adolescentul trăiește veșnicia unei clipe. Există un fenomen al atracției ce se petrece la nivelul inconștientului, când îndrăgostiți care nu se cunoscm aflați la ani lumină unul de celălalt, în lumi paralele, se întâlnesc ,, întâmplător\'\'. Fenomenul a fost pus în evidență de cel de-al doilea psihanalist din triumviratul școlii vieneze, C. G. Jung, prin așa numitul concept de sincronicitate - un princpiu de conexiune acauzal. Ceea ce îi atrage pe cei doi parteneri este asemănarea în oglindă.(Vezi Despre sufletul pereche, un eseu postat, la început de drum de subsemnatul, trimis pe nedrept la atelier). Cu certitudine te mai vizitez.

Dragă Tataie, acuma sunt
Ambigen - nimic concret,
Să nu crezi c-aș fi vreun sfânt!
...pensionar cu sex incert

De ai elan, sporul vine de la sine,
Chiar de-i tăiat de-acest guvern!
Când nu te-aștepți, sporul de bine
Îți vine de la Cel Etern.