Anton Vasile

Ar fi trebuit să vă vizitez ca să nu gafez atât de ipardonabil. Promit, deacum să fiu un vizitator atent și perseverent al scrierilor dumneavoastră. Mulțumesc încă odată pentru trecere și pentru semn.

Nici eu nu sunt un adept înfocat al zodiilor. Dar, pentru a mă dumiri asupra datei de naștere a Poetului, am încercat și această ,,speculație\'\', bazându-mă pe analogia eului eminescian cu viziunea Zodiei Săgetător și Capricorn. Pe Eminescu îl iubești numai dacă îl cunoști. Dacă treci superficial pe lângă Poet, nu-l poți iubi. Zici: ,,e un poet, și-atât.’’ Așa am pățit și eu până când am început să-l cunosc. Când l-am cunoscut, am început să-l iubesc.

Mulțumesc pentru trecere și apreciere. În veacul al - XIX -lea consemnarea datei de naștere era precară chiar și pentru cei cultivați. Omul mioritic nu are rigoarea birocratică a nemților. Chiar și în secolul XX , datele de naștere nu au fost consemnate cu mai multă rigoare.

Mulțumiri pentru semn. În iubire, legătura spirituală e mai puternică chiar și decît cea psishică. Cât privește pe cei prea sătui de Poet,aceștia dovedesc, nu doar ignoranță, dar și o crasă superficialitate emoțională mioritică.

Mulțumesc pentru aprecieri! A cunoaște înseamnă a iubi. Nu poți să iubești pe Cineva fără să-l cunoști. Zodia Săgetător pare să fie mai apropiată de Poet decât cea a Capricornului. E de făcut o analiză mai amplă asupra corespondenței naturii umane cu zodiile, dar nu este nici spațiul , nici timpul. Poate altădată. Nu știm dacă există o influență astrală, dar cu certitudine între comportamentul psiho-spiritual și zodie există o anume corespondență. Am fost plecat de aceea am răspuns cu întârziere. Cu respect îmi cer scuze.

de politica de Dâmbovița, în care gunoierul își dă jos fustița, cumpărată de la școlile înalte americane,(de remarcat că a mai fost și o fată, plină de succesuri, care și-a dat jos pantalonașii spălați intelectual pe Mississippi și s-a făcut euro-parlamentar) atunci mă duc, ca să nu vomit de-atîta greață, să-mi cumpăr un kilogram de lămâi, că sigur fac icter negru. Aceeași neagră viziune am despre portocalia care întărește oligarhia și guvernează cu succesuri, România. Deși portocalie, România e neagră ca o gaură neagră. Apropo de ce e neagră o gaură neagră? Fiindcă un soare portocaliu moare și se transformă într-o gaură neagră. România e o gaură neagră.
Ca să-i treacă oful, omul mioritic, după ce își fură singur căciula, face haz de necaz. El mai încearcă să-i înțepe cu săgeți caustice pe cei care ne-au adus într-o superbă gaură neagră, dar ei sunt imuni la toate săgețile noastre, sunt tăbăciți, nu pentru că sunt tobă de carte, ci pentru că sunt ignoranți și autosuficienți în trufia lor. Ignoranți, dar nu proști: au schimbat înțelesul adevărului acela intelectualist al proverbului,,, cine are carte, are parte’’, cu ,,cine are bani, are parte... de putere’’. Prințul gunoaielor ne privește, de-acolo de sus de la înălțimea Parlamentului, ca pe niște gunoaie. Cu el a început imbecilizarea Romăniei. Știi de unde provine culoarea oranj? Porotocalii vor spune că de la soare. Aiurea! De la kaka o, nenicule!
Victoria portocaliilor ne va conduce pe drumul luminos plin de succesuri, unde omul mioritic va avea parte numai lapte și... kaka(o).

trebuie să citezi ceva bibliografie. Unul din exgeții lui Plotin este Pierre Hadot - Plotin sau simplitatea privirii. Aproape nu poți separa Enneadele de dialogurile platoniciene. Ce ar fi Plotin fără Platon? ,,Nimeni nu începe cu propria sa gândire\'\' spune Nicolae Hartman. După Karl Albert - Experiența ontologică(1974) - metafizica lui Platon este metafizica lui Unu, cea al lui Plotin este metafizica ființei. Plotin practică o metafizică henologică. Prin urmare termenul de metafizică nu este adecvat filosofiei lui Plotin. Filosofia lui Plotin are caracter soteriologic, deci profund religios. Adevărul este mereu dincolo de limită. Experienața mistică reface unitatea întregului, reface legăturile cu Unul absolut, cu Dumnezeu. La Plotin,spre deosebire de Platon, platonismul rațional se împacă cu cel religios. Esența filosofiei lui Plotin constă în a vedea cum se ajunge la unirea Unului/Binele și cum filosofia se angajează pe acest drum mistic. Există două niveluri de realități diivine - lumea Formelor(Ideilor), care alcătuiesc nous-ul (intelectul)și Unul nedeterminat și nedeterminabil. Nu poți să scrii despre Plotin fără al cunoaște bine pe Platon!

fiidcă orice instituție democratică din România este (In)dependentă de putere, așa că, în ceea ce privește legea matematicii și a staticii , care ține mai mult de probabilitate , decît de posibilitate, va fi dominată de ,,legea puterii.\'\'

Eseul este lipsit consistență. Argumentarea este slabă. Bibliografie lipsește. Textele citate nu indică trimiterile , care la Plotin sunt date sub următoarea formă: V1,12,1 – în care V indică numărul Enneadei, 1 – numărul tratatului din Enneada , 12 – numărul capitolului din tratat , 1- numărul rândului din capitol. Vă recomand să-l citiți pe exegetul francez al lui Plotin, Pierre Hadot – Plotin sau simplitate privirii , pe biograful său, Porphyrios – Viața lui Plotin, pe Mircea Florian – Îndrumare în filosofie, pe Jacqueline Russ – Istoria filosofiei ( cap. Filosofia elenistică de P. Hadot . Porphirios, biograful lui Plotin începe astfel: Lui Plotin , filozoful care a trăit pe vremea noastră , parcă îi era rușine că are un trup.’’ (V.P. 1,1). Poate de la această remarcă ar fi trebuit să începeți eseul.

Sunt de acord cu incompatibilitatea asocierii lui Cezar cu Mussolini. Cezar a instaurat triumviratul și a redus puterea senatului. A îndreptat armata împotriva senatului și a instituțiilor civile pe care trebuia să le apere. Ca strateg a fost neîntrecut. Napoleon i-a fost discipol fidel. (Comandanți militari - Dicționar, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983). Totuși, în pofida păstrării senatului el a cumulat suficientă putere pentru a domina legislativul. Despre Cezar, clevetitorii spuneau că a fost bărbatul tuturor femeilor și femeia tuturor bărbaților. Poate este o exagerare răuvoitoare, dar este cert că a fost un instinctual. La Mussolini a dominat instinctualitatea - ,, instinctele sunt puternice.’’ (Jaques de Launay – Psihologie și sexualitate, Ed. Venus , București, 1993, p. 240 ). Profesiunea sa a fost de ziarist. Un ziarist instinctual extremist, un revoluționar violent. Un afemeiat care își consuma mare parte din energiile instinctuale în aventuri de noapte cu diverse femei. Se căsătorește în pofida opoziției părinților cu fiica amantei tatălui său, amenințându-i pe părinți cu revolverul, că o împușcă pe viitoarea soție și el se sinucide. La gestul lui teatralist părinții cedează. Căsătoria nu-l împiedică la noi aventuri. ,,I-au influențat , oare, excesele sexuale rațiunea, i-au micșorat forța vitală? Nu se știe!’’,( ibid. p. 248). Dar, spune Launay, numeroasele aventuri i-au accentuat versatilitatea. Deși inteligent versatilitatea îl face superficial. Benito era și fricos. ,,Mă tem de copaci și de câini și chiar de umbra mea.’’ Îi spunea unei ziariste cu care colabora în perioada cât a fost ziarist. (ibid. p. 249) . Și totuși la patru atentate a făcut față cu brio și i-au consolidat popularitatea și dictatura. Dar aceste atentate îi întăresc înclinația în superstiții. Își protejează virilitatea de oamenii cu ,,privire rea’’ din mulțime, punându-și mâna în buzunar cu care își acoperea penisul de privirea,, malefică’’. Se înconjoară cu icoane, fetișuri, un întreg arsenal superstițios, pe care îl practicau și vechii romani pentru a-și apăra virilitatea. Dar nu aceasta este esența citatului. Esența este că Mircea Eliade a fost atât de mult scârbit de democrația românească, încât, cu toate că a trăit în democrații stabile, nu și-a schimbat opțiunea politică de-a lungul vieții. A rămas același defetist față de valorile democrației. Dovada este cartea sa - Salazar și revoluția portugheză. În Jurnal își menține simpatia față de mișcarea legionară și pentru dictatură. ( Norman Manea - Despre Clovni: Dictatorul și artistul, Ed. Polirom , 2005).

Chestia cu conducătorii sectelor sinucigașe și nu puține la număr (Messia Jim Jones, Davidienii, Templul soarelui, Aum , Moon) și grupul de ucigașii mistici Charles Manson, ca și mișcările de extremiste din perioada interbelică, toate oferă un ,,conducător puternic și drept’’ de natură ,,divină’’, în care omul simplu caută ,,securitatea’’ în fața angoaselor existențiale, pe care individualismul democratic nu i le poate oferi. Așadar, nu este un fenomen marginal, ci ,oricând, posibil într-o democrație unde omul nu-și află siguranța și trăiește într-o permanentă anxietate existențială.

Domnule Mihai Robea

că mai trebuia să meditez. În fond Eseul este, așa cum spune Montaigne – încercare. Dacă ați fi citit cu atenție ați fi văzut că nu eu i-am pus pe Cezar și Mussolini pe picior de egalitate, ci Mircea Eliade. E un citat din Vremea nr.468, din articolul ,,Democrație și problema României’’ Italienii, nu pe mine o să mă alerge cu cizma, l-au alergat deja pe Mircea Eliade. Furio Jesi în Cultura di destra i-a consacrat un capitol de calomnii și injurii savantului român.
Energiile instinctuale le-a descoperit Freud. El le-a numit libido. Aceste energii pot duce la dezastre și distrugeri, dacă ne lăsăm dominați sau la creativitate dacă sunt sublimate, cum a remarcat Freud. Mircea Eliade i-a zis patimă. Ea ațâță inteligența și duce, spune savantul român, la descoperirea ,,adevărurilor esențiale.’’ Grecii i-au spus menos, adică ardoare. În fond e vorba de aceeași energie instinctuală. Depinde cum o folosim. Dacă ne lăsăm dominați ne orbește, dacă o dominăm ne luminează viața. Da, pe ,,conducătorul puternic și drept’’ l-a generat democrația, căci în democrație a apărut, dar a fost perceput de mișcarea extremistă ca fiind divin. Conducătorii sectelor sinucigașe au apărut în democrație, în SUA, Japonia, Franța. Aceștia, inconștient au fost percepuți de prozeliți, ca fiind ,,conducătorii puternici și drepți’’, adică divini.

Domnule Daniel Ionuț Vasile

Ar mai fi de scris un eseu despre această istorie care se repetă. Ea nu e ,,eterna reîntoarcere’’, așa cum o vedeau stoicii, ci așa cum o vedea Nietzsche. La fiecare ,,eternă reîntoarcere’’ se adaugă ceva. Eu văd evenimentele umane desfășurându-se programat, cu o anume repetiție ciclică, ,,lărgindu-se într-o amplă spirală\'\' spune Hegel, ca și cum codul genetic, în mișcarea sa elicoidală, ar acționa nu numai asupra individului, ci și asupra speciei umane, deci implicit asupra istoriei omenirii. Mișcarea în spirală presupune o repetare a nerepetatelor. ,,Toate-s vechi și nouă-s toate\'\', spune Eminescu.
Precizare1 Da, aveți dreptate în ceea ce privește mișcarea politică. O mișcare de extremă dreapta ca cea legionară cu misticismul ei dus la extrem nu mai posibilă. Și totuși! Dacă cineva va vrea să transforme o mișcare mistică în una politică o va face. Angoasa existențială îl conduce pe om spre același misticism. Vă aduc în acest sens un singur argument – sectele sinucigașe

Precizare2 E adevărat că instinctualitatea nu poate fi separată de om , că aceste energii există și au un rol fundamental în orice creație dacă sunt sublimate într-un act creator și nu ne lăsăm dominați de aceste energii. Mircea Eliade a sesizat încă din tinerețe această colosală forță instinctuală. El afirmă că patima este germenul găsirii ,, adevărurilor esențiale’’. Patima este generată de energia instinctuală.

Domnule Daniel Ionuț Vasile

așa spune ardeleanul trecut de juma\' de veac. Că o pune în glaja de gaz sau gazul în glaja de pălincă, nu contează, ambele ard. Spun de text:arde! I-am văzut pe cei trei muschetari, după 20 de ani. N-am mai citit romanul lui Dumas, dar cumva prin quiproquo-ul francez i-am regăsit la noi, identificându-i în cei trei candidați. . Cei trei muschetari români(dar mai bine să le păstrăm numele personajelor din roman), care de fapt sunt patru D\'Artagnan, Porthos, Aramis și Athos(prea bătrân stă în umbră). D\'Artagnan, încă tânăr, încă inocent( așa se prezintă - fără pată)atacă vânjos și stânga și dreapta. Aramis, culant, stângaci, protocolar, emoționat, încearcă să-i facă față, dar face fețe-fețe. Porthos, bețiv (am văzut că-i tremură mâinile), grosolan, acum stresat, crispat, gata să preia comanda de unul singur, dacă, hm! îi ,,asasinează\'\' mișelește pe cei doi, prin fraude de electorale și alte lovituri de floretă pe la spate. Cine va învinge? Porthos - extrema dreaptă, D’Artagnan ultra-centristul sau Aramis diplomatul? Am citit și Cazul George Pruteanu..., apropo ai luat floreta de la el?

pentru steluță și apreciere. Aș vrea să dau o explicație: nu sunt antibăscian pentru că aș fi simpatizant al altei formațiuni politice, sunt antibăscian pentru că, la cel de-al treilea ...escu, spre deosebire de predecesorii săi, este vădită devierea de la valorile democrației, este vădită preferința sa pentru conducerea autarhică. El a inițiat un precedent periculos. Democrația, cu toate tarele ei, e preferabilă oricărei alte forme politice.

Am vrut să scriu ,,Dar nu, nu cred...\'\' dar probabil din cauza grabei l-am omis și atunci virgula nu se justifica. Parabola e reușită și cine are ochi să vadă și urechi să audă va înțelege această parabolă care definește spațiul-timpul românesc. Nu vreau să folosesc expresia ,,plaiuri mioritice’’, ca nu cumva lui Patapievici să-i miroase a fecale. Cu stimă! Te mai văd, te mai aud pe agonia ro.

În țara aceea unde există ,,un meșter’’ abrutizat de putere, acesta poate fabrica un ceas unde toate merg spre înapoi, spre un infantilism absurd; administrarea țării devine o joacă de copii, cu conflicte , împăcări, un teatru de păpușari, un circ în care alegătorul este mereu August Prostul. Din cauză infantilizării guvernaților, tanti Niculina nu mai are ce pune pe masă de Crăciun, fiindcă din cauza crizei, porcii pe care i-a crescut s-au metamorfozat subit în niște godaci de lapte, iar găinile în pui de o zi. La sfârșit te-ai grăbit însă și ai ieșit din alegorie vorbind despre ,,democrații convinși fiind acum ticăloși și niște dictatori.\'\' Ar fi trebuit poate să spui povestea meșterului până la capăt și să arăți sfârșitul lui ,,apoteotic\'\'. Când, în fruntea unei democrații ajunge un instinctual,,un meșter \'\' care întoarce timpul pe dos, el poate întoarce și lumea pe dos.

E o simplă poveste? Dacă este o simplă poveste pare mai degrabă un scenariu de film anost. Dar nu, cred că este o simplă poveste; este mai degrabă o parabolă care vrea să ne transmită un dublu mesaj:a)sub oblăduirea puterii politice se pot naște mici dictaturi în care abuzul și arbitrariul se armonizează perfect cu abrutizarea personajelor în cauză;b)a trăi viața sub auspiciile instinctualului te programează nemăsurii, emfazei și inflației psihice; omul iese din calea de mijloc a rațiunii și implicit a umanului, cantonează în subuman, trăind iluzia supraumanului. Interesantă parabolă. Am lăsat un semn să mai revin.

Loredana Elena English; Daniel Ionuț Vasile
Mulțumiri respectuoase pentru aprecierea eseului în pofida textului stufos și a unor erori impardonabile. În eseu m-am străduit să găsesc cauza nimicniciei noastre. Și cred că am găsit-o în gândirea instinctuală în care cantonează clasa noastră politică, în absența din gândirea politică a discernământului moral care coboară atât clasa politică cât și societatea românească la marginea umanului, îndepărtându-ne de ceea ce îi este specific omului : creativitatea care rodește valori

E critica amară a literaturii de gunoi. Se poate întrevedea dincolo de ea o anumită ranchiună, o nedreptate care strigă la cer. Madona e un brand și orice fată ce visează a deveni o madonă va dori să aibă cartea. Și nu numai fetele , dar și băieții fetelor. O carte bine scrisă nu plictisește decât pe ignorant. Dar ce dă valoare unei cărți? Popularitatea autorului, fie și a celui provenit de pe sticlă, oportunismul acestuia , șansa cărții de a deveni un best-seller sau valoarea estetic-etică a cărții? Cartea care te face să visezi, cartea care te face să aiurezi sau cartea care te face să meditezi? Asta ar fi trebuit să analizeze eseul dvs. Noi știm că maculatura se aruncă la gunoi precum ziarele socialiste. Dar literatura mare, cea aristocratică, adevărata creație doar ignorantul sau extremistul fanatic o arde sau o aruncă la gunoi. Și totuși, autori facili au devenit peste noapte , globali, traduși în multe limbi . Ca de pildă Paulo Coehlo sau Amélie Nothomb. Cum se explică asta? E greu de explicat succesul. Se spune că Stăpânul inelelor a fost trimisă la 22 de edituri și abia 23-a, una obscură i-a descoperit valoarea, la fel se spune despre Împăratul muștelor care în prezent figurează în manualele școlare englezești. Cartea de filozofie a bancurilor sau a bancurilor despre filozofie, Platon și ornitorincul întră într-un bar, mic tratat de filosdotică a autorilor americani Thomas Cathcart & Daniel Klein a fost respinsă de 40 de edituri, dar a devenit best-seller. Atunci vă întreb care e cheia succesului și ce dă valoare unei cărți? Mario Vasco Llosa spune că nu poate explica succesul. Dumneavoastră îl puteți explica?