Nori de praf, furtuni de sentimente
Demonice glasuri soptesc in agonie
Ploua cu lacrimi de sange pe fata palida a sperantei
Caci viata se scurge dureros de incet
Ingeri beti danseaza pe ritmuri
Cum ar putea o boabă de rouă
Să poarte în sine toate durerile universului?
Cum ar putea un trandafir
sa stingă cu parfumu-i
duhoarea unei mări de cadavre?
Cum e posibil oare
ca-n clipa de pe
Lumină și umbre se-ntrupă din vise
Și vânt și furtuni și albe cântări
Și toate îți sunt la picioare întinse...
Din dor și din șoapte se-ncheagă durerea
Iar viscolu-n noapte pătrunde
Să treci prin viață cu inima-n palmă
Să calci peste spinii dorinței deșarte
Să-ți rupă veșmântul și ochii să-ți scoată
Și mut să rămâi în veșnicul ieri...
Din tot ce-ai avut să ai
Cu aripi putrezite un inger
Cade sa moara
Negasind cerul, neatingand pamantul,
Renegand raiul, cautand iadul,
Pierdut se afla pe sine intr-un spatiu abstract
El cade, precum un mugure
Prea slab
Tăioase priviri mi-aruncă
Luna printre scânduri...
Din suc de cadavre
Licoarea-mi gătită
O sorb din nou cu poftă;
Și-n linistea nopții
o nalucă ciudată
Mă duce cu gândul la tine...
Amarul din
În mlastini fioroase plutesc vise de-argint
Ce fumegă suspine
Un strigăt infinit dezvoltă, sub clar de lună moartă,
iluzii și-amăgire.
Iar cerul trist, bolnav și obosit
se stinge-n agonie,
Se
Amurgul își țese vălul
Sângeriu peste orizontul greu.
Copacii goi și puri
Se întind lung a rugăciune către cer.
Pămantul rece își înghite în sec destinul-roată.
Doar ici și colo,
Ca o
Abisuri concentrice se închid în sicrie
Și din uitare se naște un vis
De moarte înmuiat în iz de-așteptare
Pe alei înguste aleargă haotic gânduri.
Din douasprezece bătăi de orologiu
Fantasmele
AV