Amurgul își țese vălul
Sângeriu peste orizontul greu.
Copacii goi și puri
Se întind lung a rugăciune către cer.
Pămantul rece își înghite în sec destinul-roată.
Doar ici și colo,
Ca o
Abisuri concentrice se închid în sicrie
Și din uitare se naște un vis
De moarte înmuiat în iz de-așteptare
Pe alei înguste aleargă haotic gânduri.
Din douasprezece bătăi de orologiu
Fantasmele
Să treci prin viață cu inima-n palmă
Să calci peste spinii dorinței deșarte
Să-ți rupă veșmântul și ochii să-ți scoată
Și mut să rămâi în veșnicul ieri...
Din tot ce-ai avut să ai
Lumină și umbre se-ntrupă din vise
Și vânt și furtuni și albe cântări
Și toate îți sunt la picioare întinse...
Din dor și din șoapte se-ncheagă durerea
Iar viscolu-n noapte pătrunde
În mlastini fioroase plutesc vise de-argint
Ce fumegă suspine
Un strigăt infinit dezvoltă, sub clar de lună moartă,
iluzii și-amăgire.
Iar cerul trist, bolnav și obosit
se stinge-n agonie,
Se
Tăioase priviri mi-aruncă
Luna printre scânduri...
Din suc de cadavre
Licoarea-mi gătită
O sorb din nou cu poftă;
Și-n linistea nopții
o nalucă ciudată
Mă duce cu gândul la tine...
Amarul din
Cum ar putea o boabă de rouă
Să poarte în sine toate durerile universului?
Cum ar putea un trandafir
sa stingă cu parfumu-i
duhoarea unei mări de cadavre?
Cum e posibil oare
ca-n clipa de pe
Nori de praf, furtuni de sentimente
Demonice glasuri soptesc in agonie
Ploua cu lacrimi de sange pe fata palida a sperantei
Caci viata se scurge dureros de incet
Ingeri beti danseaza pe ritmuri
Cu aripi putrezite un inger
Cade sa moara
Negasind cerul, neatingand pamantul,
Renegand raiul, cautand iadul,
Pierdut se afla pe sine intr-un spatiu abstract
El cade, precum un mugure
Prea slab
AV