Angi Cristea

Mulțumesc, Valentin.Aceasta este viața unei femei în acest secol agitat.Femeia aceea la 30 de ani a lui Balzac deja are alt traseu sinuos:carieră , familie monoparentală, lupta eternă cu sexul opus pentru supremație, sex-apel-ul cu ajutorul căruia manipulează din umbră lumea mercantilă a masculilor, accesul la politică, echilibristica zilelor, meditația transcendentală.De procreere nici n-am mai amintit.Cu toate acesea ajunge să-și împlineacă țelurile fără etică , fără tendințe suicidale.Și bărbații se sinucid, nu-i așa, din dragoste?

Timpul este tema acestei poezii.Timpul care păstrează amintirile asemenea unui album fotografiile.Interesantă este viziunea poetică a eului liric care percepe trecutul la modul senzorial:,,te sărut pe fiecare pagină".Iubirea este închisă în trecut ca într-o clepsidră, eul liric fiind singurul stăpân al acestor clipe efemere de iubire.Iubirea însă nu se risipește, rămâne ca o dulce povară în sufletul angelic al îndragostitului.Eternizarea iubirii provoacă o cădere din rai a îngerului (,,înger dezaripat)care , din acest moment, trăiește în plan ontologic alb-negru, adică oximoronic, paradoxal, oscilând între trecutul luminos și prezentul plin de dor.

Peisajul de cîmpie, apocaliptic, se opune celui urban:,,orașul a înnebunit curge ca o lavă fierbinte".Eul liric devitalizează câmpia de farmecul ei primar:,,știuleții cărbune și macii împietriți".Aceasta devine un loc al ritualurilor de sacrificiu:pui fripti, dropii fripte la proțap.Până și hoiturile cailor se revoltă împotriva căldurii toride.Semnele declinului sunt evidente:cuci morți, oglinzi înnegrite.Bătrânii înțelepți ai satului procedează la ritualul de readucere a ploii, furată de ,,hoții de ploaie".Odată cu această căldură toropitoare, dispare lumina, simbol al cunoașterii.Poezia este un prozopoem , iar titlul face referire la poemul mai cunoscut al lui Labiș ,, Moartea căprioarei" :,,Seceta a ucis orice boare din mine".

Ca și Icar, eul liric zboară prin cuvânt, arta fiind pentru el divinație.Apelativul ,,divino" sugerează sorgintea divină a Artei.Geneza creației este iubirea.Construcția poemului este minimalistă, dar eul liric se joacă cu acele cuvinte rostite rar:eternitate, neant, ancenstral, utilizându-le în expresii bulversante:,,măcar o eternitate".

Poemul surprinde dihotomia artă vs kitch.Poemul este construit pe două planuri: al lumii reale (realia mundi)și al lumii utopice (arta).Ca și Manole eul liric sacrifică iubirea casnică în favoarea creației, datorită ancorării în lupta pentru confirmarea valorii în tagma de poeți și nepoeți.Condiția creatorului de Artă este surprinsă cu o ironie subtilă.Finalul este exponențial:,,miroși a poem".

Un text in care refularile sunt exprimate direct, intempestiv.Amintiri infantile despre legatura atavica cu figura paternala revino bsedant.Reflectia fiicei in imaginea materna este distrusa constant prinimagini artistice terifiante.Dualitatea fiintei este exprimata prin prezenta papusilor.Acestea asista mute la o lume de cosmar, descrisa in sapte zile ale recompunerii unui univers ostil.

Un text referențial despre iubirea maternă și despre respectul și iubirea filială .Comunicarea mamă-fiică pare a fi desincronă, deoarece mama interpretează magistral rolul de supraveghetor al unui destin urias, destinul propriei fiice.Cu vocație de pedagog, iși reprimă gingașia, dăruind o libertate asumată și responsabilizând.Eul liric iși reprimă la randul său emoțiile, angoasele, eșecurile,incercand să se ridice la un nivel de așteptări. Metafora ,,inelul de sticlă al paharului" sugerează ciclul existențial,cercul budhist samsara. Cautarea odiseică a sufletului mamei este comparată cu acele căutari inițiatice :,,ritualul altor căutări."