Anghel Pop
Verificat@anghel-pop
„Traieste totul pana la rana!”
Nu conteaza daca pierzi sau castigi, conteaza sa intri in joc.
\"dacă vrei să te convingi ce și cum cu talentul ia apucă de pensulă, potrivește-ți niște culori și picteaza și ai să vezi ce înseamnă să NU ai talent\"
Ai pus o problemă interesantă. Eu am urmat un an de zile cursurile unei școli din Franța, unde te puneau să faci cursuri de pictură, sculptură, bricolaj, modelaj, pantomimă, artă florală, colaj, fotografie, scriere creativă, cor, dans modern, teatru, plus altele pe care nu le mai țin minte.
În unele domenii eu și colegii mei porneam clar de la zero, dar ajungeam să stăpânim tehnicile după câteva săptămâni de exercițiu și interactivitate cu îndrumătorii.
Ne puteam exprima, aflam noi căi de manifestare a spiritului. Până la urmă talentul e îndemânare, pricepere tehnică? Pentru că dacă e așa, atunci talentul nu mai e ceva care ține de un nebulos tărâm care insuflă aleșii, ci ține de exersare, adică de investiție de energie în timp.
Sigur, unii se vor evidenția într-un domeniu.
Dar asta nu ține de o predispoziție genetică? O siguranță a mâinii în sculptură, o capacitate de imaginare în pictură, o familiaritate cu cuvintele în poezie? Atunci nu mai putem vorbi de talent, ci de psihism. Intrăm în tainele organizării minții...
Poate că acum noi numim talent ceea ce peste un secol va fi decriptat ca o combinație biochimică în creier...
Pe textul:
„Talent de scriitor" de Mihai Moise
Prezența veninoasă a iubitului (?) contrastează straniu cu sărutul răcoros.
Cortina ochilor, sărutul de adio, neantul nuteteme... ai schițat o despărțire calmă, resemnată, luminoasă. Plăcut.
Ca și exorcizarea spaimei prin vizionarea filmelor horror.
Ca și seara amazoniană, fierbinte...
Mă atrage stilul tău natural, fără scremete, fluid.
Pe textul:
„doar umbra mea" de Irina Lazar
Și ce este talentul? Cine decretează unde e talent și unde nu? Criticii? Vânzările? Acceptarea socială? Posteritatea? Toate sunt valorizări relative.
Pentru sutele de mii de oameni care cumpără manele interpreții lor sunt talentați. Iar tu nu ești talentat pentru ei. Pentru că nu le spui nimic, nu-i răscolești cu nimic. Cine are dreptate?
Din punctul tău de vedere ești talentat și te piși pe părerea lor. Din punctul lor de vedere ei nu ar da o ceapă degerată pe tine. So? Unde e scara axiologică?
Pentru masele care cumpără Coelho și Dan Brown aceștia sunt talentați. Criticii nu cred asta. Cine are dreptate? Criticii s-au înșelat de atâtea ori în istorie. Dar și editorii. Și masele de cumpărători.
Problema e că nu avem repere absolute. Și nu vom avea niciodată. Totul e o chestiune de gust, de modă. Poate chiar de marketing. Trăim într-o lume darwiniană, în care cel care are mai multă energie se impune. De ce ar fi altfel în literatură?
Pe textul:
„Talent de scriitor" de Mihai Moise
teoretic, sufletele lor sunt mai mari ca mall-ul din crângași\"
O ironie fecundă, atotcuprinzătoare...
Dar de ce 300 de milioane? Prea mult pentru o țară, prea puțin pentru o planetă. Te referi la un continent?
Feelingul de înstrăinare e excelent conturat:
\"uneori ating geamul cu degetele
și las în urmă dâre adânci și lucioase\"
Un poem remarcabil...
Pe textul:
„all day moisture" de Olia Penia
Pe textul:
„Cod portocaliu" de Mihai Miro
făcută din buzele bărbaților care m-au atins\"
\"pe șolduri/ și-n locul acela
volanele se adună\"
Mihai, eu văd aici o stilizare discretă și reușită a poeticului cunnilingus. Cum se poate să nu-ți placă?
:)
Pe textul:
„poem cu maci roșii" de valeria tamas
Pe textul:
„poem cu maci roșii" de valeria tamas
Pe textul:
„ma pierd" de Cosmin Dragomir
\"2 (o pereche)\".
Acei cromozomi sunt totodată \"singuri\", deși sunt împreună.
Și au plecat \"la plimbare\", deși \"printre străini\".
Deși au primit o \"sacoșă de încredere\" de la autor, totuși sunt \"triști\".
Remarc expresia atât de proaspătă \"cine să mai știe\", pe care Zabet a folosit-o în n texte pe Agonia.
Hansel și Gretel cromozomici se rătăcesc pe traseu, dar ajung totuși la culesul căpșunilor în Zuriza, unde sunt păpați din păcate de lupul din povestea vecină, recte \"Scufița Roșie\", ceea ce arată lecturile interdisciplinare ale lui Alberto din această perioadă fecund-creatoare.
Simt că Alberto își decantează aici putirințele stilistice, șlefuindu-și toate valențele creatoare în expresii lirice de mare efect.
Continuă, Alberto, ești pe fundătura bună!
Pe textul:
„en el bosque de zuriza" de Albert Cătănuș
Tu când citești Faust arunci cartea pentru că Goethe nu aduce \"dovezi\" că Mefistofel există? Don Quijote e subliteratură pentru că personajul nu a existat niciodată?
E ridicol să ceri literaturii SF să demonstreze existența personajelor sale. Bine că nu dai în judecată Hollywoodul pentru că a dat Oscar unor filme cu \"hobbiți\" și \"trolli\", care nu există, nu-i așa?
După tipul tău reducționist de gândire ar mai rămâne din toată literatura umanității doar romanele de tip non-ficțiune ca \"In cold blood\"!
Dar pe tine nu te deranjează să afirmi orice absurditate, câtă vreme îți faci rating pe Agonia, nu?
Felul în care te apuci să aberezi despre Big Bang, alieni, viață, moarte et caetera demonstrează că nu ai înțeles nimic din articol, pur și simplu te bagi singur în seamă cu tâmpenii de genul:
1. \"cred ca este singura carte de sf pe care am citit-o\"
2. \"soarele gol nu are nicio legatură cu sf-ul\"
3. \"un scriitor de sf ne aburește cu eterna supremație a științei\"
4. \"sunt asemănătoare poveștile și cele biblice și cele sf-istice mă refer la nivelul scăzut de inteligență pentru ambele tabere gata să ucidă\" (nu te-ai putut abține de la jignirea grosieră a SF-iștilor, pe care îi cataloghezi în masă drept criminali \"habotnici\", nu? dar tu nu știi decât să jignești)
5. \"spectacolul sf-ului și aici mă refer la toată circoteca făcută de 50 de ani încoace e menit să aline sufletele pierdute de biserică\" (dacă atâta înțelegi tu din SF mi-e milă de tine, dar te înțeleg, când ne confesezi că tu ai citit o singură carte de SF)
6. \"o intreaga filosofie de viata si anume cei credinciosi intru ET\" (pentru tine literatura e religie, îți convine să etichetezi în masă cititorii de SF drept sectanți OZN, pentru că așa îi prezinți ca pe niște nebuni, nu? ce ridicol ești, Zabet)
7. pentru tine Big Bangul nu e o teorie științifică susținută de probe, ci \"o poveste inventata in laboratoarele FBI\" și \"teoria conspirației\" (de parcă Hawking, Penrose, Gamow, Barrow și restul fizicienilor sunt toți agenți secreți care conspiră la ordinul FBI contra planetei, hahaha, de unde scoți tâmpeniile astea, sunt ale tale sau le plagiezi de pe undeva?)
Având în vedere nivelul jalnic la care ai adus această discuție, probând că nu cunoști nimic din SF și că nu ești în stare să îți susții părerile prin argumente coerente, mă văd nevoit să te las ca să polemizezi singur, poate chiar să discuți cu noul tău amic Alberto, care este desigur un interlocutor elevat și demn de teoriile tale conspiraționiste.
Fără regrete,
al tău,
etc.
Pe textul:
„Isaac Asimov: Maniheism intergalactic" de Valeria Manta Taicutu
Recomandat1. Zabet pune o falsă problemă, re-definind subiectul în funcție în funcție de umorile sale: \"un scriitor de sf ne aburește cu eterna supremație a științei cu un darwinism grosolan cu tot felul de inepții legate de omuleții verzi\"
După ce a stabilit adevărul LUI (obținut prin generalizare, deci printr-un reducționism care e un sofism, o judecată pripită), Zabet întreabă retoric: \"unde sunt civilizațiile intergalactice?\"
Apoi trage concluzia falsă că SF-ul nu există, că nu are valoare, etc. Exact ceea ce dorea să argumenteze, tezist, adică să potrivească faptele după teoria sa, nu invers, cum se face într-o abordare științifică.
Dar problema a fost eronat pusă de Zabet încă de la început, pentru că SF-ul nu-și dorește să demonstreze existența extratereștrilor, ci să discute despre problemele umane care ar apărea DACÃ aceștia ar exista.
Astfel, se construiesc viitoruri posibile, menite să ne dea de gândit, să reitereze eternele interogații umane, să stabilească linii de forță pentru futurologie.
Analiștii de la NASA care își pun problema vieții pe Marte fac oare altceva? Dar Clubul de la Roma care tratează problemele globale ale umanității luând în calcul și toate perspectivele dezvoltării Terrei în viitor fac oare altceva?
O precizare: literatura nu demonstrează nimic. Ea doar construiește planuri paralele cu realitate, în jocul lui \"ca și cum\". Știința demonstrează, nu literatura. SF-ul nu trebuie să demonstreze Big Bangul, dar poate construi scenarii plauzibile, care să ne dea de gândit. De ce? Pentru că avem inteligența la dispoziție, și altfel ne plictisim.
Pe textul:
„Isaac Asimov: Maniheism intergalactic" de Valeria Manta Taicutu
RecomandatUite, ăsta e un vers excelent, pentru că azi nu mai citește nimeni proză cu voce tare, mai ales în doi. Acum un secol, pe când televizor nu era, nici internet prin satelit, se adunau doamnele ca să facă lecturi din autorii la modă...
Iar domnii grațioși recitau romane întregi pe terase doamnelor cu umbreluțe și crinoline.
Am încercat și eu asta cu o fetișcană mai demult, i-am lecturat Knut Hamsun, \"Foamea\", dar s-a plictisit rapid și a pus un film.
Despre poemul tău, în rest, numai de bine, îți lasă o plăcută stare difuză de parcă s-ar fi întâmplat ceva important, deși nu intuiești ce.
Doar la lumânările de pe glezne am tresărit, căci mă temeam să nu iei foc, mai ales că la două cuvinte mai încolo purtai palton. Dar când m-am prins că e vorba de o metaforă mai riscantă, m-am liniștit.
Un minus: versul final e deja previzibil... mai schimbă-l...
Bine ai revenit, și nu mai pleca!
Pe textul:
„poveste cu domnul f. iarna" de Alina Emandi
Literatura SF se joacă inteligent cu diversele viitoruri pe care tehnologia și știința le aduc în fața noastră chiar acum. E vorba de filosofia lui \"Ca și cum\" dezvoltată de Hans Veihinger. Numai omul poate să se proiecteze în viitor și să chestioneze diferitele variante de dezvoltare.
Dar SF-ul este o chestiune de inteligență, la care un om care se autocontrazice și argumentează sofistic nu are acces, din păcate. Acesta se va rezuma la a trage discuția pe piste false, acolo unde îi convine, recte acuzații și minimalizări (vezi felul subtil în care Zabet a identificat în mod eronat SF-ul cu sectele celor care cred în extratereștri, ca să poată acuza SF-iștii de fanatism, pentru că atâta știe Zabet, să împroaște cu acuzații teribile, atâta poate).
Și în încheiere: Zabet spune că alienii nu există (mă rog, era mai corect să spună că încă nu avem dovezi că există sau nu, dar nu poți pretinde mai multă rigoare de la Zabet, pentru că e păcat să fii dezamăgit), și conform teoriei sale: SF-ul vorbește despre alieni, alienii nu există, deci SF-ul nu are valoare.
Atunci, întreb și eu: dacă Madame Bovary, Don Quijote, Alioșa Karamazov, Faust, Odiseu, Julien Sorel nu au existat, asta înseamnă că literatura despre ei este fără valoare?
Dacă nimeni de pe aici nu ar putea fi de acord cu asta, atunci de ce să se aplice această judecată de valoare falsă SF-ului?
Nu asta face toată literatura: vorbește despre ceea ce nu există, dar ar putea exista, pentru a ne da de gândit, pentru a pune probleme?
Altă eroare zabetiană: pentru că SF-ul este invadat și de teme de proastă calitate înseamnă că tot SF-ul este fără valoare (eroarea se numește GENERALIZARE, e un sofism, dar Zabet îl are în sânge, e prea bătrân ca să renunțe la acest viciu).
E ca și cum ai spune că, deoarece majoritatea romanelor polițiste sunt groaznice, Agatha Christie nu scrie bine, așa că tot genul e mort.
Sau: pentru că publicul feminin citește cărți oribile de genul Sandra Brown, trebuie să negăm literatura în masă.
E atât de greu să polemizezi cu Zabet. Cu un om care nu are rigoare logică, un om care spune orice tâmpenie, fără să se auto-analizeze, doar pentru a fi contra curentului. Un om care urlă contra comuniștilor, dar își pune poza unui terorist comunist pe pagina de autor. Un om care urlă contra hoției, dar fură textele altora.
E atât de greu să polemizez cu un astfel de om.
Dar îmi înving scârba, și o fac.
Pe textul:
„Isaac Asimov: Maniheism intergalactic" de Valeria Manta Taicutu
RecomandatPe textul:
„Stare" de Ligia Pârvulescu
Atenție la \"urlii\".
Pe textul:
„fiecare gol își așteaptă dihania" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„Vanity of vanities; all is vanity" de Adela Setti
Vreun roman la orizont?
Pe textul:
„Stupefiat" de Adrian Dorie
Pe textul:
„Scrisoarea lui Silișteanu către Vultur" de florian stoian -silișteanu
Versul e genial, ți-a ieșit de minune, ce mai, păcat că e singurul vers de calitate pe la tine. Dar dacă ai scrie poezii numai cu versuri ca astea ai ajunge departe, Alberto, de ce nu încerci?
Pe textul:
„Poet bălărios" de Albert Cătănuș
Pe textul:
„Întuneric" de Ligia Pârvulescu
