Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cu ce drept

2 min lectură·
Mediu
pescuiam într-un ochi ca în marea egee
convins că voi prinde ceva,
un bob de orez
o flacără rătăcită
un ocean dispărut,
așteptam de câteva ore bune
și nimic
de parcă nimicul acesta s-ar fi înțeles
la cuvinte cu marea,
dar ce vină aveam eu în legătură cu timpul trasat
pe o axă.
era timpul meu
era ochiul meu
era pierderea mea
în craterul acela lichid
unsuros ca o mâzgă,
aveam tot dreptul, un drept câștigat prin obediență
un drept pe care îl călcasem atâția ani
în picioare
iar el îmi lua acel drept.
cu ce drept
cu ce drept domnule pui talpa pe fluturi
am și eu o opinie
sunt opinia publică
sunt marele stat major al opiniei publice,
sunt pasărea ce își frânge aripile atunci când uiți de mine
și uiți să te mai uiți în sus
sau în jos,
în ochiul în care mă zbat
și de care mă agăț să mă arunc în afară.
lasă-mă domnule cu mersul pe vârfuri
cu emcepătratul tău de doi bani, explică-i ei
nadei sensul acelor de ceasornic
ori, ce șanse îi dai păpușii de ceară.
taci
desigur, îți convine, stai pe celălalt mal și cântărești
rezultatul meciului de baraj
dar cu alți ochi, poate cu ai știmei căreia
i-ai smuls limba
în sărutul cuprins într-o lacrimă,
stoarsă din viața pe care o pupi
în fața și în dosul cuvintelor interzise,
cu ce drept
001820
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
233
Citire
2 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Anghel Geicu. “cu ce drept.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anghel-geicu/poezie/13995523/cu-ce-drept

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.