oamenii poartă durerea

mă las în genunchi sarea din răni nu se topește formează cristale ochii tăi lucesc și mai frumos împrăstie în lume speranțe mă întind pe spate restructurez vise se lasă greu pe umerii mei răsăritul fără tine e doar o vizită nu e o promisiune îmi adun cu gura fărâmele de gânduri le pun la loc pe farfurii argintii nu vreau să te angajez vreau să stau învelită într-o pătură în fața focului și vinul din pahar să se prelingă atent printre priviri să formeze cuburi să îți arăt cum se poate stoarce sucul din toamnă din gutui din singurătate să rostogolim amândoi infinitul să îl dăm copiilor să facă din el oameni de zăpadă apoi vom pune la murat nostalgiile și le vom servi la masa de crăciun