Nu-mi pot suporta
Lătratul din mine
Și de aceea îl arunc spre alții
Distilat prin zâmbete de om înțeles cu propriul înger
Și printr-o oarecare finețe a refuzului
De-a achita nota de plată
În
Clipele nedesfăcute își purtau focul
Și îi mistuiau doar pe îndrăgostiții care
Din avânt sau lipsă de egoism
Își împărțeau momentele între ei.
De câteva săptămâni strecurate rapid
În spatele
Îmi place când împingi brutal
Limitele adevărului cu mâinile goale,
Fără o armă anume cu care să poți rămâne-n mine.
Când îmi dai o parte din tine în schimbul unui cuvânt
Până mă lași fără
Eram doi câte trei într-unul singur
Și strecuram cuvinte
Când lucrurile nu mai erau sonore.
Un ”te iubesc” pe lâng-o floare
La fel de neschimbat era
Și pe lâng-o piatră și pe lângă un
a visat cot la cot cu noi,
a râs, a fugit și alte lucruri...
cărțile i-au fost pahare cu apă rece,
biblioteca o fântână
până când a căzut într-un cuvânt
apoi într-altul...
din cuvânt în
O mare de nisip cu maluri de apă
Îmi inundă înconjurul inimii.
Hotarele reabilitate termic de orgolii solare
Se târâie veninos întărindu-mi picioarele
Într-o sănătoasă depărtare.
Cineva mă arată
Când mâna îmi trece prin peretele
Cu care îmi despart ploaia de restul lumii
Îmi dau seama că mi-am uitat din nou
Buzele apocrife pe marginea icoanelor pictate în acuarelă
Pe care nu poți
pragul ochea tăcerile care-l treceau
indiferent de sensul lor de fugă.
le punea piedică.
aerul deformat de încăperile mici
găzduia aritmia căilor naturale
spre o viață sănătoasă.
fiindcă
Lasă-mă o clipă să pierd timpul
De dragul felului tău de-a aștepta.
Cine de lângă tine va fi următorul tău erou
Și ce victimă, afară de tine, vei lăsa-o să ți-l fure?
Nu știu să împletesc
Plouă cu morfină
Peste durerile lumii
Și văd cum orice lucru își dizolvă
Esența în întuneric
Răspândindu-se-n larg
În lipsa durerii.
Plouă cu formol
Peste morții lumii
Cât să pot admira
Din gurile noastre ieșeau cuvinte mototolite
Văzduhul era plin de zâne netezind cu fierul de călcat vorbele de duh
Ale nou-născuților
Veșnicia nu reușea să acopere umbra nici celui mai jalnic
Ce fel de ochi? ce fel de om
trebuie să fiu
încât să înrudesc răspunsul meu
cu întrebarea ta?
Câți pumni de pământ
trebuie să mănânci
să-mi dai de gust?
Cum aș putea să culeg
mi-am amintit de ziua fără chip.
inerția timpului încă nu se inventase.
mi-ai pus piedică
cu aerul tău prietenesc.
explorarea din toată inima a durerii
ce-mi invadase trupul printr-o
Când ne dăm mâna
Liniile din palmele noastre se suprapun.
Viață peste viață,
Inimă peste inimă,
Noroc peste noroc,
Al tău peste al meu.
Dacă lumina dintre noi
nu s-ar sprijini de
Confecționai mesaje de dragoste
din suflul pietrelor
aruncate în graba de-a da glas apei.
Asemănarea prea mare dintre oameni și umbra lor
te apăsa pe anumite cuvinte.
răceala nopților curgea pe
Stau de vină pentru tine!
Am să fiu întrebat:de ce tu?
Ai să fii întrebată: de ce eu?
Stau de mă doare ceasul de la mâna ta!
Am să fiu întrebat: de când?
Ai să fii întrebată: până
Aniversăm stelele căzătoare.
Două ceruri care-și schimbă
Chibrituri și brichete.
În loc de Red Bull, mănânc jăratic,
Prind aripi, cal sălbatic,
Cu gust de zahăr ars pe gura ta.
Mă faci
Am un prieten care îmi înscenează
O viață furmoasă, citadină
Cu vedere
Către sat.
El aleargă ziua după gânduri bune,
Și mi le aduce noaptea într-o sacoșă
proaspete, fără conservanți.
Lângă toamnă
Este vreme și de alte trei anotimpuri.
De-ar fi și lângă mine
Vreme de noi, de voi și de ei!
Și dacă greșeala arată multe
Despre cel care greșește...
Tocmai iată despre
Două râuri izvorăsc din orizont
De unde izvorăște și depărtarea...
Mai aproape apa e tulbure...
Mai aproape apa e roșie...
...depărtarea sângerează
Și ajunge aici:
...un Irod al păcii
Soare compus din patru anotimpuri
Două zări rotunde, umedă înserare pe propriile picioare.
E frig pe ambele mâini
E cald de la lemnul subțire al frunzei,
Hârtie pentru bilețele nervoase
ale
Ceasul sună prelung unul
Din cele 24
De minute întregi de oră fixă...
Lângă o carte
Cu filele îmbibate
De-un răsfoit atent
Se făcu simțită o închinăciune.
Într-unul din cele 4, 8,
AL