Andrei Horia Gheorghiu

Doina, nivelul ți-a fost scăzut din două motive, ambele de factură administrativă.

1. Nu ai numele completat în profil.
2. Nu ai mai activat pe site din august 2001.

În cazul unei reveniri, nu cred că vei avea probleme cu redobândirea nivelului.

Amețitoare. Inițial mi-a părut un parcurs prin istoria picturii, indus de trimiterea \"impresionistă\" a fulgilor de pernă așternuți peste liniile tari ale picturii cubiste.
Apoi poemul se întoarce ca o rachetă teleghidată spre interior, spre trup, spre carne. Violent.
Întotdeauna imaginea violenței lasă un tablou sumbru în care grotescul nu mai poate fi contrabalansat decât de imaginea acelor obiecete mici, făcute parcă din simboluri și amintiri (cutii muzicale, capete sau mânuțe de păpuși).

Poate că m-a purtat departe, dar nu multe poeme o fac.
Felicitări.

hmm...imi place poezia mea.
si asta nu e putin deloc.

Felicitări, Gabi.
Felicitări domnului Mihai Leoveanu și echipei redacționale de la Symposion pentru sprijinirea tinerelor talente ale poeziei românești.

Mă întreb ce îți sugerează Goya sau Brâncuși, Omer.
Vroiam de mult să te întreb: nu te plicitsește mediocritatea asta înconjurătoare?
Dacă „mediocritate” e puțin spus, îmi pare rău, dar știi că eu nu sunt prea vehement.
Poate îmi arăți și mie ceva grafică pe care tu o apreciezi, dacă există, bineînțeles...

Pentru Michel și alți doritori: 160 de exemplare vor ajunge în librării la un moment dat. Nu știm încă în care dintre ele, la ce preț, dar astea sunt detalii.
Oricum, Mat va mai rămâne pe site și va mai intra în chat.

Ne-am întors de la editură. Acum țin în mână unul din cele 500 de exemplare ale volumului.
Și asta mă face să mă simt în măsură să îi răspund lui Omer: comunicarea este, fără doar și poate foarte importantă, indiferent de forma ei (verbală, imprimată, afișată electronic); unii dintre noi, însă, pot avea iluzia unei atmosfere atunci când țin în mână o carte, îi întorc paginile, o miros, o pipăie. Este iluzia intimității, pe care un ecran de monitor nu ți-o poate da.
Poate că tu ești mai special și poți avea această iluzie a inimității și a intrării în atmosfera unui anumit text și prin intermediul unui monitor.
Sau poate nu poți avea această iluzie prin intermediul nici unui mijloc și de aceea nu sesizezi diferența.
Poate că tu știi mai bine...
Eu mă simt norocos că pot să pipăi literele scrise pe foile astea albe.
Pe drum încoace deschisesem unul din exemplare și cineva mi-a spus \"Parcă le-ai citi pentru prima oară!\"
I-am răspuns: \"Chiar le citesc pentru prima oară...\"

Este interesantă expunerea ta, dar nu cred că tragi concluziile bune, făcând mici confuzii.

Oamenii nu s-au asociat de proști. Nu s-au strâns în orașe degeaba.
Au făcut-o pentru a putea comunica mai bine, pentru a face schimburi între ei mai facile. De asemenea, există anumite domenii de activitate care nu pot funcționa facil decât în apropierea unor mari centre urbane.
Exemplul cu închisoarea nu este bun. Deținuții nu sunt mai înghesuiți decât în multe alte locuri în care oamenii se duc de bună voie: meciuri, plajă, discoteci, etc. Acolo înrăirea provine din privarea de libertate.

Nu am de gând să spun că aglomerările urbane nu generează probleme sociale.
Dar este cert faptul că e mai ușor să accezi într-o societate numeroasă decât într-una restrânsă.

Diferența constă în dinamism. Cu cât o mulțime are mai multe elemente, cu atât dinamica mulțimii respective crește.
Adică un oraș e un ocean dezlănțuit, iar satul e un lac.
Oceanul este periculos, are valuri mari, dar un surfer experimentat poate parcurge kilometri întregi în câteva minute.
Lacul e liniștit, pare mai sigur. Dar uneori poate fi foarte adânc și poate ascunde secrete monstruoase.
Nu trebuie să confundăm liniștea aparentă a societăților mici cu lipsa ambițiilor, a intrigilor, a răutăților adânc înrădăcinate sub calmul de suprafață.

Tehnica a evoluat și deja nu mai este necesară deplasarea fizică pentru o comunicare rapidă și eficientă. De aceea, este foarte probabilă o disipare a aglomerărilor urbane în următorul secol.

Asta, însă, numai datorită progresului, mai ales în domeniul tehnicilor de comunicare. Pentru că civilizația este sinonim cu creșterea vitezei și eficienței comunicării.

În urma unei erori tehnice, o parte din comentariile la acest editorial au apărut sub poema Așteptare, scrisă de subsemnatul pentru autorul volumului în cauză. Mulțumesc pentru înțelegere și scuze pentru complicațiune.

Îmi cer scuze pentru eroarea tehnică.
Comentariile de mai sus sunt de drept ale editorialului referitor la lansarea cărții lui Mat, Sala de așteptare.
Ca și poezia de față.

Simplă, cochetă, naturală, subtilă, cursivă, tandră, caldă, jucăușă...

Probabil că nu-ți funcționează bine tasta \"Space\". Ai multe spații lipsă (după virgule și între cuvinte). Te rog, corectează și \"golsă\".
Mulțumesc.

Traducere (și adaptare) a versurilor 12 și 13, engleză:
[Sper să-ți fie de folos, am denaturat un pic semanticul pentru jocul de cuvinte, dar cred că ideea a rămas...]

„uite linia vieții,
-uit linia vieții,”

„Look over the lifeline,
-overlook the lifeline,”

Am spart gheața.

Cred că tocmai ai omorât o facilitate extrem de utilă pe poezie.ro: posibilitatea de a verifica eficient dacă s-a răspuns la un comentariu propriu, făcut la un text al altcuiva...
Mă refer la acea listă de comentarii care apărea în stânga jos în pagina de autor.
Este/era/ar putea continua să fie - foarte utilă, în măsura în care dorim ca poezie.ro să rămână același \"Atelier de poezie\".

E mult prea personală pentru a putea să ți-o apreciez obiectiv.
Îți spun doar că ar fi redundant să-ți spun că ar fi redundant să-ți spun că ar fi redundant să-ți spun că-mi place.

Mami, Houston here.
N-am fost conscvent pentru că am prins drag de piatra asta și am început să-i zic din chiectul, ceea ce nu e recomandabil, by the way, căci aiște chietre au o brublemă... e de chiatră, mami... și face carieră, mami...
Picătură cu picătură.

Nu, Omer, din Gellu e doar \"cutia roșie\" căreia el îi spunea uneori Intimitate.
În ea a închis fluturele de noapte, vezi Orașul - Întrebătorul.
Cu italice este într-adevăr un citat, dar e din mine însumi, mai vechi, mai singur.

Celor care au citit cartea lui Bach le-ar fi imposibil să nu se gândească la Johnatan citind poemul de față, chiar dacă trimiterea nu ar fi fost făcută nominal.
De aceea, cred că trimiterea este bine făcută, pentru toți cei care nu au parcurs-o încă...
Lectură plăcută!

Este admirabilă degajarea cu care ai început să scrii. Un poem proaspăt, cu o doză considerabilă de umor...
Nu este neapărat cel mai bun poem al tău, așa cum a-i spus-o chiar tu, dar cred că steaua pe care am să ți-o acord poate fi considerată o invitație deschisă pentru toți membrii mai recenți ai site-ului de a se scutura de inhibiții și a arăta că sunt capabili să scrie și cu vână...

Ai imagini sugestive, capabile sa dea suficientă forță poemului, care curge firesc...
Poate că spre final pierzi un pic din suflu, dar cred că ești pe o pistă bună...
Te mai aștept.