Andrei Horia Gheorghiu

Măi Niculescule, uite treceam și eu pe la tine că nu te-am mai citit de data trecută, dar nu pot să mă exprim ca să mă înțelegi că îmi place foarte tare, care mie de obicei îmi place spiritele tele înversificate care e așa amuzante de râzi de te prăpădești. Doar un pic și numai pe alocuri.
Una peste alta se face grămada și tot așa aș cam vrea să te întreb ceva: de ce ai preumblat pe la pluralul lui vioară pentru ca să rimeze cu cel de la picior și nu invers?
Adicătălea \"piciori\" nu ți-a sunat bine pe la urechi? Au cum?

Să fie-ntr-un ceas bun gândul tău.

Opiniune: eu cu capul meu cred că ar trebui să nu fie gol pentru că ultima oară când l-am pălit nu suna a gol. Eu carele înainte să mă exprim vreau doar să vă întreb: eu cu cine votez dacă unele chestiuni care e acolo îmi cam convin și altele nu prea? Adică normal că mi-ar cam surâde pe la colțuri pe după musteți să nu fac armata că m-am tot fofilat până acu, da\' pe de alta parte are dreptate naționaliștii ăștia care dacă n-ar fi extremiști și așa de agresivi domle că face spume numa când îți dă bună ziua, ar avea numai de câștigat, zău așa. Păi e normal să poată să cumpere străinezul cot la cot cu mine? Păi ei n-au auzit ce coate ascuțite au oltenii? Dacă se taie? Păi la cât câștigă ei prin țările alea ale lor ar cumpăra aici în draci la dublu preț că românul vrea euro, că de ce să nu vrea. Și nu e adevărat ce spune \'mnealor că ar cumpăra toată țara. Noooo... Ar lua numă bucățile ăle mai bune că nici ei nu e proști.
Și în încheiere eu vă spun opinia mea proprie și personală ca și când aș de față la care vă conjur să răspundeți numaidecât:

Textul pe care l-am citit eu nu prea era de postat pe poezie, dar pentru o citere la cenaclu a mers. Cel puțin a stârnit hohotele de râs de rigoare. Sau de compleznță, nu știu. Sper ca până data viitoare să îmi treacă răceala și să mă pot bucura din plin de voi.
Încă ceva: deja Art Jazz începe să îmi pară micuț. Voi ce ziceți?

Mă bag și eu. Poate de data asta reușesc să trec de primul tur.

O poezie simplă, curată, densă, pe care am simțit nevoia s-o silabisesc pentru a nu-i pierde nici o picătură.

Bun venit pe site. Dacă mi-ai permite să îți dau un sfat, ar fi să postezi maxim un text pe zi. Este deja verificat. Postarea simultană a două sau mai multe texte de către același autor face ca doar ultimul postat să se bucure de atenția vizitatorilor poezie.ro.

Există cineva, chiar aici pe site, cu care am avut la un moment dat o dispută legată de sensul vieții. Eu eram convins că fiecare dintre noi are un scop, o treabă, aici, pe pământ. Că nimic nu e întâmplător. El era și cred că este în continuare convins că totul este haotic, că dincolo nu este nimic și asta este \"As good as it gets\".

Nu am să mă afund acum în întrebări de genul \"Și dacă e haos, de ce nu ne sinucidem toți?\". Am să fac ce face el de obicei. Am să analizez la rece și am să îmi dau cu părerea asupra umanului și inumanului din noi, pentru că despre asta se vorbește aici, despre ceva ce, aparent și din păcate, iese din sfera umanului.
Poate că oamenii încă nu au înțeles și poate că nu vor înțelege niciodată misterul, minunea vieții. Eu consider că specia umană a fost greșit proiectată. Noi nu trebuia să ne putem omorî unii pe alții. Această opțiune trebuia să fie ștearsă din proiect. O să-mi spuneți că ne-am fi înmulțit cât ai zice \"pește\" și ne-am fi sufocat. Poate. Dar nu despre asta vorbesc. Vorbesc despre implicațiile psihice ale dreptului de viață și de moarte.
Pentru că, dincolo de capacitatea de născare sau de aceea de a da în cap, ambele la îndemâna celor mai mulți dintre noi indiferent de capacitatea de cuprindere a universului înconjurător, noi nu înțelegem de fapt nici viața, nici moartea și ne jucăm cu ele ca niște copii uitați în curtea unei centrale de înaltă tensiune.
Părerea mea este că omul este foarte limitat. Și că îl putem numi Om doar pe cel care a înțeles că are limite și că orice împingere a acestor limite generează (sau ar trebui să genereze) anumite responsabilități legate de natura intimă, nu de societate. Și că răspunsul la întrebarea \"De ce sunt aici\" zace întotdeauna în tine însuți și că indiferent ce cred alții despre tine, dacă nu îl găsești, ai trăit degeaba.
Nu! Nu vreau să devin moralist. Nu știu ce vreau. Vreau ce nu se poate. Vreau să aflu că mai sunt și alții care se bucură de viață așa cum mă bucur eu. Că se simt norocoși și aleși chiar și pentru că poate să îi doară...
În fine, hai să trecem la textul următor în speranța că o să fie la fel de bine scris ca ăsta dar, dacă se poate, un pic mai superficial. M-am jucat destul azi, vreau acasă.

Felicitări Orianei pentru abilitatea și delicatețea cu care a știut să îmbine realul și virtualul într-o singură sală.
Cu toate că știam că se pricepe la îmbinări de tot soiul, am fost foarte plăcut surprins de această lansare.
Se pare că, până la urmă, există o Luminiță la capătul tunelului.

Felicitări Omer pentru un editorial foarte bun, croit cu mare meșteșug. La mai multe!

Mulțumiri pentru poze tuturor celor care au contribuit la realizarea și la postarea lor în galeria foto.

Mulțumiri celor care au fost acolo, în sală și mi-au amintit că îmi era îngrozitor de dor de voi.

Singurul lucru pe care mi-a părut rău că nu l-am menționat în comentariul anterior a fost obiecția la exprimarea ta \"Ei bine, nu ma convinge.\" Pe mine poezia nu mă convinge și sper să n-o facă niciodată. Probabil că ai vrut să spui însă că nu te atrage, nu e pe gustul tău.

Oricum, bag sama că spunem același lucru, fiecare pe limba lui. Ne-am putea răstălmăci spusele sau nespusele la nesfârșit, dar sunt de părere că mai bine am face-o pe viu, la un pahar cu vin fiert, pentru că vremea berii s-a cam dus. Sper să poți să ajungi la cenaclul poezie.ro. Detalii despre reluarea cenaclurilor vor apare probabil curând într-un editorial.

Domnule magister, iți mulțumesc pentru atentia acordata acestor gânduri răzlețe.
De mult nu am mai primit o critică la adresa scriiturii mele, iar comentariul tău (dacă vă deranjează ideea adresării la persoana a doua singular, vă rog să considerați întreg acest comentariu la plural - însă îmi place să cred în apropierea între membrii acestei comunități și în lipsa formalismului) nu poate decât să mă bucure, în măsura în care descopăr că există oameni care găsesc că am unde merge înainte.
Nu pot să nu remarc faptul că ai căzut în păcatul major al oricărui critic, acela de a da o definiție poeziei. Eu nu îmi mai permit să definesc poezia, admit că am făcut-o în trecut, dar îmi place să cred că învăț din propriile greșeli. Poezia este în fiecare zi altceva chiar și pentru aceeași persoană, cu atât mai mult pentru un grup de persoane și asta nu este o definiție este o delimitare, de fapt o nelimitare, a cadrului. De fapt, despre asta este vorba, despre cadru. Eu tot ce îmi doresc este să creez un cadru pentru cei care îmi citesc rândurile. Fiecare vine și pune acolo conținutul său. Dacă își dorește poezie, va pune acolo poezie, dacă nu, va pune altceva.
Ideile generatoare ale acestui poem:
\"Să numești înseamnă să ucizi\".
\"Să descrii un lucru înseamnă să-l limitezi\".
\"Fericirea este acel lucru care ni se întâmplă fără să știm și a cărui măsură nu o aflăm decât atunci când o pierdem\".
\"Numai fericiții nu se gândesc la fericire\".
Restul sunt amănunte, un fel de pitoane înfipte într-un zid pentru a facilita ascensiunea alpiniștilor. Traseul pe care îl alege fiecare este la libera sa alegere, dacă vrea își poate înfige el altele în munte. Eu îi spun doar de unde pleacă și unde ajunge. Uneori nici asta... pentru că în sus e ceață și nici eu nu știu ce-i acolo.

Cât despre întrebarea retorică \"mai avem oare acces la simbolismul circularității\"... mă întristează și nu puțin. Îmi aduce aminte că trăim într-o lume în care totul se bazează pe cartele, accese, lacăte. Avem acces la absolut orice și avem dreptul să ducem exact cât putem duce. Avem dreptul să fim fericiți, chiar dacă au mai fost și alții înaintea noastră. Teorema lui Pitagora a fost reinventată de sute de ori de către oameni care nu o cunoșteau, unii chiar copii.

Deschide ochii, Liviu, și privește în jur. S-a spus tot. Înaintea noastră au fost și idioți și genii, astfel încât șansa să spunem ceva original este infimă. Chiar și aceea de a gândi original este foarte mică. Tot ce ne rămâne de făcut este să fim sinceri cu noi înșine, pentru a putea fi sinceri unii cu alții.

Bogdan Geană a dat cândva un exemplu foarte bun. \"Pe vremea lui Mozart, partitura scrisă de el era originalul. Astăzi, acesta este originalul...\" a spus ridicând un CD original de pe masă...

Paltinul simbolizează întinsul, orizontala aici, iar stejarul este înaltul, verticala.

Paltinul este un lemn foarte moale, în care se lucrează foarte ușor, dar care se întărește în timp, prin contact prelungit cu apa. Tocmai de aceea într-o gospodărie țărănească ciubărele, căucele și jgheaburile se fac din paltin. Arca lui Noe era din paltin.
Stejarul (quercus cerris) este supranumit cerul. Denumire ale cărei origini îmi scapă, dar are probabil legătură cu măreția coroanei sale bogate, rotunde și dese, poate și cu faptul că este preponderent la câmpie, unde pare să \"sprijine\" bolta.
Mai multe nu știu nici eu.

Ce știu însă este că mă întorc de fiecare dată cu bucurie pe poezie.ro indiferent de unde vin și că mă simt acasă aici. Simt că tot ce fac are rost și că nu sunt singur în ceea ce simt.

Oare de ce nu mă mir că ai reflex să scoți bisturiul chiar și atunci când vine vorba de tăiat apa?

Hoții de cuvinte sunt acei oameni, poate prea rari, în prezența cărora uiți că știi să vorbești.
Sunt acei oameni care te învață să asculți tăcerea.

Am început să mă simt ca un copil mic. Și prost.
Ba nu, nu prost. Prostit! Prostit în față.
Asta e continuare?
Cum ar fi să-mi postez și eu câte un vers pe zi? Mai ales că am multe versuri de un singur cuvânt...

-- continuarea poeziei începută pe 28.04.2003 --

parcă

-- va urma --

p.s.: vezi că ți-a tremurat deștețelul când ai apăsat Ctrl+V și ai un pasaj de două ori. ;)

Pentru mine toate chestiile din plus cu urechi sunt iepurasi si poarta numele generic de Boca-Boca.

Nuuuuuuuuuuuuuuuuu...

Nu-i corect să faci de-astea...
Spuneai într-un text anterior ceva de prea mult televizor. Sunt de acord! Mult prea mult. Ai ajuns să îți scrii prozele în episoade.
Am o idee: de ce nu-ți faci tu încă un cont al cărui nick-name sa fie \"acasă ~ \"...?!

De fapt, cred că ăsta e felul meu de-a spune... Mi-a plăcut, dar sunt încă tânăr și neliniștit...
Vreau să aflu ce-a făcut iepurașul!

Cutia mea postala e înfometată.
Singura întrebare este legată de transferul banilor.
Sau ne pregătești o surpiză în ceea ce privește venirea ta pe plaiurile strămoșești?

Bun venit printre noi, felicitări pentru nivel.
Imaginile tale sunt sugestive, dinamice... Îmi place că știi să lași cititorului libertate, acel spațiu atât de necesar pentru inserarea amintirilor proprii.
Cât despre formă, îți recomand un pic mai multă atenție în ceea ce privește redactarea.
S-ar putea să vrei să modifici: \"rostogoloit\" si \"sedimantat\".
Alt element usor deranjant în poezia de față este repetiția pronumelui la persoana a doua din versul:
\"sa nu-ti mai zaresc arcusul stangaci al iubirii tale\",
chiar dacă ai folosit forme deiferite. Poti renunta linistita la \"-ți\" sau la \"tale\".
Un alt sfat util, cred eu, este acela de a-ți face un obicei din recitarea textelor înainte să le postezi. Așa ai putea să descoperi și să eviți stângăciile privitoare la ritm și măsură, la curgerea lină a poemului în general.
În rest, felicitări pentru textele de până acum.
Am convingerea că poți mult mai mult, asta fără nici un sens peiorativ.

Moldova?

Păi dacă știam că se dau așa cadouri, îmi aranjam și eu ziua într-un vineri treișpe, și mai împrumutam și freo trei ceasuri de marți, rele de muscă, sau mouche cum spuneți voi...