no_bo_dy

...\'cause iiiiiiii ain\'t got noboooooooody...

...ascult Louis Prima și mă uit la niște frunze ambițioase (bafta mea că am învățat să tastez și fără să mă uit la tastatură)... E o întreaga filozofie legată de frunzele astea, am stat odată să le urmăresc... Uneori se cred libere, dacă le bate vântul... Alteori, le vine mintea la cap, își dau seama că sunt, de fapt, legate de-un copac... Se agită, se panichează, fiecare trage-n partea cealaltă – o harababură, ce mai – urmată de un moment de lucidiate, de conștientizare a penibilului și, din dorința de a șterge toate astea, se simt nevoite să facă ceva, ceva măreț, nu conteaza ce, măreț să fie, care să le ocupe timpul, să nu se poată gândi la nimic altceva...
De cele mai multe ori pun la cale un complot, parcă le aud: \"hei, rup! Hei, rup!\"... Evident, nu rup nimic... Reușesc, în schimb, să miste creanga într-o direcție, sau alta, aproape niciodată în cea dorită... Umblă creanga... Vântul râde și le invită iar la dans, pe fundalul sonor plăcut și mai ales controlabil... Se oprește un pic să asculte...

...no_bo_dy... no_bo_dy... tap_tap_tap... tap_tap_tarap...

...hai să umblăm creanga! Hai să ne înverzim în vânt, la mare, pe dig, să furăm miros de alge proaspete...
Hai, hai...! Revino-ți băiete! Gata! Unde te crezi? Închide imediat fereastra aia de notepad! Trage storul și la cealaltă, prin care te zgâiești la copacii din curtea blocului... Nu-i vezi cum sunt? Vai mama lor... Îi suflă vântul toată ziua... Vezi-ți mai bine de proiectele tale și bagă-ți mințile-n cap, că te ia mama dracului, ai auzit?

...dap_dap_dap... dap_dap_dararaptap... \'cause iiiiiiii\'m so sad and loooooooonely...

…dacă ar citi cineva chestia asta m-ar cam strânge de gât... Și are s-o citească... sigur are să o citească... Dar las\' că-i explic... Vad eu ce-i zic... În fond, e doar un cântec... Cânt... Toata lumea cântă, nu-i așa?... Nu-i vina mea... E vinaaa... Da! E vina mamei lui Louis Prima! Da_da_da!... no_bo_dy... cares_for_me... ete fâs... Nici măcar nu-i adevărat... De fapt, toată lumea ține la mine...

[...aici m-am oprit un pic din tastat și zâmbesc ciudat, mi-ar plăcea să mă pot observa de undeva din colțul camerei, ca și când aș fi altcineva, să mă pot privi din toate părțile, fără ca eu, privitul, să mă observ pe mine, privitorul... Să-mi descifrez pe harta mimetică toate componentele zâmbetului ăsta șăgalnic-amar-malițios-resemnat-enigmatic-înțelegător–și-așa-mai-departe...]

…da\' chiar! Cum ar fi? Ce-ar fi dacă într-o zi, să zicem – una pe viață cred că ar fi de ajuns, în primă fază, eventual atunci când te aștepți mai puțin – tuturor, dar absolut tuturor, le-ar păsa de tine? Câinelui, farmacistei, vecinei de dedesubt, barmanului care-ți zâmbește mercantil, gunoierului căruia refuzi să-i dai bani când îți bate în ușă brutal și insistent deși soneria funcționează (eventual să-și noteze într-un carnețel: \"la ăsta nu mai vin data viitoare, că nu-i face plăcere, mi s-a părut că s-a simțit un pic jenat să mă refuze...\"), șoferului de taxi care accelerează subtil când vede câte-un câine vagabond trecând strada...
Oare am fi la înălțime? Am putea să suportăm atâta grijă, atâta înțelegere, considerație și compasiune?
Eu, unul, cred că am deveni irascibili, am începe să ne foim, așa ca frunzele-astea rebele... Ne-am revolta treptat și până la urmă am izbucni:

\"da\' mai lăsați-mă, nene, în pace!!! E viața mea, fac ce vreau cu ea!!! Care-i treaba? Hai, valea!... Ce vă uitați așa, ca moromeții?... Care parte nu e clară? Vedeți-vă de viețile voastre, lăsați-o dracului pe-a mea în pace!\"...

...și undeva, într-un copac, o creangă s-ar mai mișca un pic...

...rap_tap_tap... rap_tap_tarap... rap_tap_tarararap... no_bo_dy... no_bo_dy...