Poezie
bărbatul și roza
1 min lectură·
Mediu
mă numesc adam
vorbesc la telefon cu dumnezeu
așteptând samsara
nu am ochi greșesc mult
mușc cu o altă eva din mărul albei ca zăpada
și mă prăbușesc a sictir
în grădina asta fosforescentă
pământul îmi sărută dinții
ca basul plâns în timpane și doar
o floare ar schimba
felul în care îți dai ochii peste cap
când mă vezi sau când
leșini
roza mi-ar ierta
caninii înfipți în garoafe
petalele își pudrează
obrajii blânzi în culoarea bărbatului trist
și ar cere îndurare în numele meu
roza te-ar face să mă ierți însă
rădăcinile sale nu ajung până la tine
dacă nu poți să mi-o aduci înapoi
îi zic
hai tu și linge-mi gâtul cu spinii
copți în aer de ianuarie
lasă-ți gura să se înfigă
în spatele meu cariat
de tatuaje verzi
ține-mă în brațe
șterge amintirea acelei femei
între sânii tăi ascuțiți
și mângâie-mi carnea
necăjită ca fruntea
lui iisus
001.867
0