Poezie
Cioburi
1 min lectură·
Mediu
ieri mi-au căzut buzele
pe așternuturi de polistiren
și le-am luat așa ciobite
le-am rulat intr-o foiță și ți le-am trimis
să le fumezi
o să ți se spargă mandibula
izbită ca de un ciocan
când vei încerca să inspiri
un fum
apoi o să te dezbraci de piele
o să îți agăți venele la uscat
și îți vei scoate plămânii ca să îi duci la curățătorie
iar cu coloana vertebrală
o să biciuiești pereții
ca pe un hristos indiferent
într-una din zilele astea
nu vom mai fi
întregi
vor rămâne doar epave ale
ființei noastre
pe care a scris mereu
perisabil
024010
0

\"o să ți se spargă mandibula
izbită ca de un ciocan de hârtie\"
cel de-al doilea vers ar putea fi reformulat pentru mai multa flexibilitate
de ex:\"izbita de un ciocan\"
E interesanta imaginea aia cu coloana vertebrala dar cred ca ar fi mai bine daca strofa s-ar opri dupa indiferent, restul este in plus.
\"vor rămâne doar gândurile noastre
scelerate\"
Aceste versuri sunt oarecum anarhice si lipsite de muzicalitate. Suna ciudat.
Se simte un aer de revolta si de suprarealism dar e nevoie din punctul meu de vedere de ceva impactant ca sa rupa sirul descrierii si sa duca spre o finalizare poetica.
Imi place stilul tau si viziunea asta inedita pe care o expui si cred ca esti pe un fagas bun