dimineață fără un minut
sunt paralizat
un avion se rostogolește în aer
cu traiectoria de prăbușire sinonimă cu locația mea
impresia impactului este înlocuită curând de certitudinea absenței
femeie
ești scânteie din explozia creației
arsă în cuptoarele poeților.
șoapta cea mai fierbinte a universului
plimbată prin imaginația zeilor. ai atingerea nemuririi
- oh, și cum îmi smulgi
un copac crescut într-o gaură de beton.
asta sunt.
libertatea mi se termină în linia orizontului de blocuri.
nebunul din mine a construit un lagăr de exterminare al fiecărui eu
și viața-mi arde
iubirea de stâncă.
pasăre crescută din inimi frânte
care-și crește puii pe cele mai abrupte creste
din canionul eu-lui. feriți de prădători.
la două-trei zile sentiment-ieșit-din-ou
azi nu
cerul trasat de urma unui avion dezorientat
nu este un joc de X și 0 pe-o inimă flămândă. ne vedem la.
statuia parțial dezvelită
nu este o metaforă pentru o bucată de suflet lipsă.
un (oarecare) jucător, lipsit de experiență
versus
o adversară necunoscută (Elisheba după indicația tabelei de marcaj).
sub presiunea jocului, protagoniștii pășesc tensionați pe teren.
gălăgia
fiecare întâlnire a noastră creează un tunel spațiu-timp spre o lume-n doi
o cameră a petrecerii inimilor, animată de leduri colorate
și o baladă rock, cântecul care ne îmbracă
Dată necunoscută. Subiectul continuă să rămână fără timp. O gaură neagră instalată în sudul extrem al mâinii stângi a subiectului se hrănește cu acesta. Subiectul își declară efemeritatea , dar nu
o sfoară împletită din
șireturile unei perchi de teniși roși de-atâta umblat prin mine
rămășițele unei cămăși de cercetaș
curelele unui ceas cu ace telescopice în timp
instantaneele unor ochi
ochelari din foaie de Excelsior
scufundați în asfaltul de sori
- punctul în care mintea se aruncă sinucigaș de pe caietul de vise.
mozaicul morții:
cu pensula credinței înmuiată în paleta de
obișnuiesc să împletesc părul evelor și să cobor pe el în iad.
aici este un orfan care îmi strânge viermii de fiecare dată când mor.
mă ia de mână și mă lasă în parcul cu nume de voievod unde am
pași de dans -
unu pe loc.
în bâlciul toamnei, scânteie de poveste licărind.
am strâns-o în pumn și au început să curgă fire de soare, împletindu-se.
doi înapoi.
eu, un hidos visător
șaptele lui Dumnezeu,
scuipat de limba unui ceas din gară,
arde în mine.
scânteile-s coji de lună, dorința-i focul lunii pline.
aștept,
piatra atârnând de râsu-mi ivit din râsu-ți promis.
când?
noaptea asta-i mănușa neagră împletită în zodia melcului
- într-o conservă încap de mii de ori
eu strivindu-mă de mine,
de fiecare eu marinat de viu în sucul lumii mute –
care îmbracă mâna
P. este o femeie modernă
îi place viața la kilogram
locuiește într-un apartament supraaglomerat cu vedere spre fabrica de plastic
poartă pantofi fastforward asortați cu un mozaic de etichete
iubito
e dimineață și orașul fumegă
toamna se ține după mine ca un câine flămând
fluturi morți cad din cer
petrec străzi bandajate
soldați de plumb îmi dau târcoale
te caut
de pe plantația
toate bisericile sunt părăsite
clopotele lor bat
la masa tăcerii
mereu cu un scaun gol
pe care să mă așez să îmi înalț zmeele
pierdute între direcția de propagare a vieții
și unghiul
Prin livezi,
întunecimea norilor este eclipsată
de auriul vărsat pe jos
într-o crustă de lumină.
Mă așez ușor.
Împart c-un vierme un măr
și-un ultim cântec de păsări călătoare,
un fior
Mi-aduc aminte acel curcubeu
-la baza lui o carte
și-un izvor de dorință, în apa căruia
am găsit curajul să desfac
coperțile frumos colorate.
cuprins de emoția primului cuvânt,
am început să
AB