Andra Sabin

e fericită ... sau mă rog, împăcată cu ea.(zic eu , se poate să și greșesc) în mare mi se pare ok ... adică ... e o pagină de jurnal cu notă optimistă.

:)) poate că ai dreptate ... atâta doar ca nu prea reiese de nicăieri că aș fi moartă. dar ... poate ar trebui să o rescriu ... poate mă ajuți cu idei, dacă ai timp. oricum mersi că mi-ai comentat poezia.

Doamnă Mahok Valeria poezia dumneavoastră aduce un zâmbet pe buzele oricui. Dacă asta a fost intenția dumneavoastră, de a produce doar un efect comic, atunci trebuie să vă spun că nu sunteți departe de a realiza asta destul de bine. Singurul lucru care atrage atenția e lipsa metaforelor și deci complexitatea.

:)) :)) Domnule Milos Petru aveți haz , iar din câte îmi pot da seama cele 4 versuri nici nu au dorit a crea alt efect decât cel comic așa că felicitări.

Doamnă Negru Simona îmi place modul în care dumneavoastră reprezentați viața ca pe o cană plină de cafea fierbinte și amară , deși nu sunt sigură dacă nu a mai existat această abordare. Singurul lucru pe care nu am reușit să îl înțeleg sau mai degrabă nu am reușit să îl surprind în text e sentimentul pe care tabieturile îl creează. Ne-ați oferit mai degrabă o înșiruire a elementelor rutinei decât o analiză a ei.

Dacă mi se permite ... văd în poezia doamnei Romy Sascher o luptă și dacă nu merg prea departe chiar una între trup și suflet ”nu eu sunt pe acel scaun/nu”, eterna dualitate dintre cele două condiții ale existenței umane. Prezent chiar și în atemporalitate sufletul privește spectacolul trupului. Pasivitatea în fața schimbărilor e brusc modificată de ”spargerea geamului” care duce la o îngenunchere cu o dubla semnificație. Aparent act de supunere, ce pregătește răbufnirea ”disonantă” a apariției ”cititului” ca mijloc de luptă, poate împotriva condiției umane.Conjunctivul ”să citești” scoate în evidența dorința momentan neîmplinită, o idee impusă cu duritate. Refuzul acceptării ideii de sfârșit, a lipsei de mișcare ,”la un căpătâi, da, aici nu e căpătâi” ,este problema de fond ce a dus la apariția acestei opere, aflate puternic sub influența romantismului, din punct de vedere al stilului. Poezia se termină într- un ritm alert ce creează un nou contrast cu prima parte. Vă rog sa îmi scuzați scurta analiză, dacă a jignit prin interpretare. Mă interesează modul în care dumneavoastră ați gândit poezia și ce anume vă sugerează. Toate cele bune și aștept să citesc și alte poezii semnate Romy Sascher.

În craniile noatre cad ploile
Din orbite zboară stoluri de cocori.

Într-adevăr finalul în sine poate reprezenta după părerea mea o poezie sau o idee. Din câte îmi pot da eu seama , aceste ultime două versuri contrastează puternic cu restul poeziei. Dacă din punctul dumneavoatră de vedere această poezie este adresată ”celor puternici ironizand gesturile lor de compatimire si mila care le manifesta prin lacrimile ilustre si gesturile false ale fetelor lor care ne costa enorm de mult ” atunci vă rog să îmi explicați aceste versuri. Sunt ele optimiste sau pesimiste ?

Îmi place sa îmi închipui că cele ”două aripi” sunt elementele vieții noastre care în mod repetat ne dau avântul necesar să putem ”zbura” înapoi în timp , sau măcar să ”zburăm” împotriva curentului vieții. Dar, ca și doamna Carmen Mihaela Visalon, sunt curioasă ce mesaj doreați sa transmiteți prin finalul poeziei.