Poezie
Insight
1 min lectură·
Mediu
nu erau caii
erau umbrele cailor
se pogorau peste oraș
peste bătrâni și copii care moțăiau
pe bancă la soare
vine o vârstă când ne înduioșează
un simplu gest
obiecte atât de banale
o batistă, un bilet de tren uitat într-o carte,
o vestă, o pereche de ochelari
și nu atât ele,
cât umbra lor în inima noastră
dacă ar fi să evoci
cel mai frumos pasaj din propria viață
nu-i așa că ți-ai cuibări liniștit
mâinile la piept
ai închide pleoapele
și te-ai simți ca într-o biserică?
e această conștiința mereu în expansiune
sertar cu taine pe care îl deschizi ca pe o biblie
din care vorbesc uneori copilul, păcătosul sau îngerul
când pe o bancă în parc,
în cea mai adâncă amiază
o amețitoare bucurie de a fi materie vie
te copleșește
001230
0