Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

O altă dimineață

1 min lectură·
Mediu
parșiva lentoare a norilor în dimineți
în care sentința arată
că nu mai poți face decât călătorii în sufragerie
arcurile unei trambuline abandonate
pompează încă sângele în artere
câteva reclame în mail o fostă cunoștință te sună
îi simți deodată parfumul dulceag te scârbești
în prima zi de pensie să simți oră după oră
o povară invizibilă
elefanții și-au pierdut colții
încă tropăie pe drumul din sălbăticie
dervișii din capul tău nu au curaj să deschidă
lacătul e spart dar a dispărut siguranța
că pot alege să nu se mai miște sau să alerge
ce bună ar fi o inimă de cârpă și niște brațe îndemânatice
un ceai care se răcește în cană
ți-ai luat toate obiectele de la birou
mici cadouri de despărțire de la colegii puțin mai tineri
au promis că îți trimit dvd-ul cu lecții de grădinărit
ai de întreținut relația cu pământul
și câteva dorințe atât de simple
încât le poți admira de la fereastră
niște baloane care se înalță și dispar
apa din sufletul tău
o picatură care tremură să devină hrană
pentru florile care cresc în toate culorile
001.105
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
184
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Ancuta Morar. “O altă dimineață.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ancuta-morar/poezie/14138494/o-alta-dimineata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.