Nostalgia simplității

Mulțumesc pentru lectură, apreciere, recomandare și, mai ales, încurajare. Știu că am mult de lucru la structură, nu am mai scris de câțiva ani, însă aceasta nu îmi știrbește, momentan, bucuria reîntalnirii cu mine, prin intermediul scrisului. Cursivitatea poeziei o pun, mai degrabă, pe seama unei dictări intuitive.
Un bătrân din junglă care m-a cucerit și pe mine l-am întâlnit în “Bătrânul care citea romane de dragoste”, de Luis Sepulveda, o scriitura sensibilă, care oferă o o viziune a posibilităților nelimitate (de reflecție, mai ales) pe care le poți avea, într-un univers aparent plin de constrângeri și redus la elementar.

„Oamenii care bat pasul pe loc’’, se învârt în cerc fără să treacă pe următorul nivel ființial, sunt afectați de zădărnicii, iar ritmul lor se apropie de 0-ul siderării.
Prefer în locul „nostalgiei simplității’’ efervescența și fervoarea complexității, profunzimii, care au conexiuni cu plenitudinea.

Stimate domn,
Textul nu are ca miză un protest împotriva complexității de tipul celei evocate de dvs. Efervescența, fervoarea, complexitatea sunt mărci ale unui spirit însetat de cunoaștere. Simplitatea și firescul ar trebui să fie plămada și reperele lui.

Mulțumesc pentru lectură!
O seara frumoasă,
Ancuța