Veverita

1 min lectură·25 septembrie 2004

Mediu

Seara cu papuci de șoapte și cu liniște în ochi

Se așează pe potecă vrând să-și despletească părul

Umbra ei alunecoasă, se adună în fini stropi

Lacrimă de stea albastră, care-și potolește dorul.

Doar în scorbură, acolo, o făptură stă un pic

Cu lăbuțe-n miniatură și-un botic... atât de mic

Sub blănița roșcovană, inimioara-i bate tare,

Și-a zburlit toată codița: veverița e-n picioare...

Cât a mers! A obosit! S-a oprit, s-a tot gândit

Ce să facă. Cum să spună, într-un fel mai explicit.

Cu crenguța de alun umezită în cerneală

Scrie mic și ordonat, încruntând dintr-o sprânceană:

\"Te iubesc! Toate-s hotărâte, sus, printre roșii aștri

Și mai jos mă iscălesc:

Veverița ta cu ochi albaștri.\"

004.854

Anca Mortensen. “Veverita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anca-mortensen/poezie/87900/veverita

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.