Ana Urma

Mulțumesc!

„Viața e scurtă, petrece-o cu oamenii te fac să râzi și să te-simți iubit”.

Normal că atrăgând atenţia, nu putea rămâne în umbră...

Ceva se leagă acolo și-a prafului a cântecelor care se murmură misteriros cine n-a trăit în lumea mea...

O călătorie printre gândurile mele ...adunate la un loc. ❤️

Imaginile se nasc din idei...

❤️Mii de mulțumiri!

Terapie cu dublu sau multiplu sens, armonie.

Frământările existențiale ale sufletului ... Cu încântare!

Mulțumesc pentru cometariu. Mă bucur că își mai aduce aminte și alcineva de Ada Kaleh la fel că mine.

Mulțumim, pentru semnalul de carte!

/cu mâinile goale
împotriva unui sine deportat în siberii vocale/

Dragostea ca o luptă ...între euri

și cu puncte pe i:

/acele femei //
amazoanele/

/sunt un alcoolic căruia i-ai pus o sticlă
în faţă zâmbindu-i pe un ton natural
acum stăpânește-ți pornirile/

un poem atât de frumos despre putere, dragoste /din aproape în aproape/ ...primăvară.

ca o rugăciune cu accente pe i, de la iubire, citez doar un vers: /adierile să-ți lase semne vitale de iubire pe gât pe urechi/, nesfârșita tristețe...

„...țesătoarea de gânduri și sentimente de mătase pe o pânză nesfârșită a iubirii”, da, poezie frumoasă. Am și eu cartea, mi-a plăcut și „bucuria cea de toate zilele”, redau un fragment: / dimineața aceea / în care nu ai grija zilei de mâine / nici festivități care să agite liniștea /dintr-o extremă în alta / parcă nicicând / nu m-ai trezit ca acum /.

Felicitări Iulia Elize, Felicitări colegilor de poezie. Sunt premii deosebite, ne onorează și bucură nespus! Mulțumim, Eugenia Reiter.

Dle Dume,
Vă mulțumesc pentru comentariu, steluță! Scurte impresii de cititor impresionat de cuprinsul cărții.

Ottilia,

Am oscilat la alegerea titlului între Anotimpul și Vara Ottiliei, până la urmă am optat pentru denumirea din postare. O carte frumoasă, versuri în care am regăsit secvențe din propria copilărie. Așa cum am subliniat și în recenzie cartea este surprinzătoare prin unitatea de compoziție a poemelor, un capitol de viață, poate că cel mai frumos, copilăria. Am citit cu mare plăcere conținutul iar ce am scris mai sus sunt impresii sincere așezate cu drag, pe hârtie.

Primul impuls după citirea unui text este să dau like. Ce simplu ar fi să mă exprim bifând numai, fără niciun cuvânt. Citeam de curând pe facebook răspunsul unei distinse doamne la întrebarea „cine a contribuit la formarea Dvs ca și poet” (grup, cenaclu, etc.), a răspuns simplu, fără ocolișuri: agonia.ro, prin comentarii, exigențe, puterea exemplului, remarcarea textelor... Nu pot decât să adaug: cine nu a trecut prin furcile caudine agonia.ro nu știe ce înseamnă febră a creației, autodepășire, ajungere.

Intr-o lume atinsă de morbul autosuficienței, a trufiei, a neputințelor, astfel de poeme sunt o lumină spre nicăieri, adică pretutindeni. Mulțumesc Marin Badea! rar ies la comentarii, poemul Dvs este emoționant!

Și, dacă într-o bună zi ne vom simți încorsetați într-o lume finită fie să rupem gratiile coliviei cu o bătaie de aripă.

Este primul text/eseu semnat Carmen Sorescu pe care îl citesc și îmi dezvăluie direct și o altă față al unui autor drag mie. Tonul analitic, permisiv, pasajul de final, mă determină să afirm despre calitatea de a fi generos aproape în orice condiții, chiar și atunci când destinul ne scoate în cale persoane care nu pot să-și mai dea jos masca/măștile; generozitatea implică respectul, iubirea necondiíonată și da, este dificil să trăim singuri, avem nevoie unii de alții, acei alții cu și fără măști. In spatele unei măști se poate ascunde o lipsă a stimei de sine, se poate ascunde o dramă, o nevoie, chiar și nevoia acută de celălalt. Abilitatea, intuiția, sunt daruri care ne ajută să descoperim pe cel/cea din spatele măștii și nevoia lor de a o purta. Iubirea este cea care ne ajută să tolerăm, să înțelegem, să nu desființăm sau să distrugem, cu atât mai puțin să încercăm a schimba felul de a fi a cuiva. Cu alte cuvinte să ne învățăm lecția și apoi aici și acum să o sintetizăm în eseuri, poeme...

Frumos începutul și apoi ajungerea, furtuna care duce la o confesiune lirica, o mărturisire noi cu noi/Fabian și, Doamne Iisuse Hristoase numai Tu poți să știi ce este în sufletul meu. Remarc un pasaj:

/lebedele sunt foarte albe, Doamne Iisuse-Hristoase,
și au plecat de mult.../