Poezie

La capătul privirii

2 min lectură·7 septembrie 2014

Mediu

îmi reglez ceasul după ultimul gong

mii de gânduri îmi fac judecată

ca pești în acvariu din plasa lor lunec

lent timpul se scurge din scoica tăcerii

mai albă ca luna scăpată din criptele ploii

ochii mei două fante scrutează profiluri

cu capul în nori bătrânul mesteacăn

împarte cu mine albastrul ferestrei

înțeapă un greier târziul lumini pâlpâind

un sfeșnic pe masă și foi peste foi

în vârful peniței ascuns pregătesc evadarea

ca și vântul în resturi de frunze și flori

rămas la spectacol un mim solitar

împinge pe margini decoruri de teatru

dă la o parte praful și trage cortina

pe scenă actori anonimi repetă căderea

viața se joacă în același format cu casa închisă

un act se termină și altul începe e liberă calea

și sensul e unic inutilă e graba și datul din coate

giratorii cu ceas sau adrese concrete

fără frunze copacii respiră nu plâng nu suspină

pleacă și vin păsări unele rămân peste noapte și numai

cuvintele-păsări mai tulbură ape

închise în suflet foșnesc alveole prin brațe golite de aer

mă iau după ele ascult și caut căderii un cod

e crudă aripa? e apa în oameni la fel de adâncă?

în febră răspunsuri bat gongul trezirii alunecă stele și luna

un bulgăr de ceară părelnic prin apele lumii sfârșită-i și noaptea

trec păsări aievea atât de firesc curg toate n-am dorință să calc peste ape

nici ispită ca ziduri să farm și să aflu doar ascult și privesc câtimea luminii

din cerul ferestrei

001.694

Ana Urma. “La capătul privirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-urma/poezie/14055452/la-capatul-privirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.