La capătul privirii

În câteva zile grădina își va etala splendoarea. Mai întâi narcisele, urmate de lalele, panseluțe și crini. Primele dintre ele își arătă deja colțul crud. Trupul cald al pământului primește din mâinile mele alți și alți bulbi și semințe de flori. Forsythia aproape înflorită, muguri stau să plesnească în pomi, viitoare flori se visează pe ram. Încet, încet miracolul înfloririi cuprinde pământul. Adieri nepământene, răsuflari nevăzute îl încălzesc transformându-l într-o inimă mare și verde zvâcnind sub picioarele mele. La capătul privirii, sub soarele înalt, pământul vibrează ca o inimă vie, pulsând în tăcere, se împletesc și frunzele dansează, într-o sinestezie de culori. Se ascunde o poveste, un secret al naturii, mă las purtată pe aripile vântului cu aripile deschise, către necunoscut …într-un dans al eternității! prima brândușă – foșnetul verdelui crud pe-un vârf de penel