Poveste de seară

azi nu cad în genunchi doar spun o poveste cu zile de iarnă cu zile de vară are fluvii și lavă biserici tornade nelipsită e ploaia zăpada pământul și o mare de oameni începută demult începută devreme când strângeam cochilii și nisipul fierbinte scrijelea pe retină flori de colț ori verbină demult când în plasa de fluturi prindeam frunze verzi stelele și răcoarea povestea mea este dragostea oarbă în oameni și lucruri mărunte are bucurii vegetale și râsete seara când naiv deșart veselia și-o mulțime de griji rămân sub un preș la intrare așa învăț ascultarea durerea din umăr dispare treptat nevăzută aripa pământul atinge și cerul foșnitori fluturii și firele ierbii tresar în vertebre sfidând întuneric și frig luna albastră și plină adaugă lumină desfrunzirii absenței o taină și mai mare răstriștilor a toate câte sunt impulsuri muzicale mirări fără seamăn deschid din ferestre și-o ușă la suflet… niciun nu niciun dacă umbrind vreo uimire nicio mantră indiană chineză abstractă niciun fir de pelin în poveste dorințe nu sunt nu cad în genunchi nu o iau înapoi niciodată nu strig nu mă mânii las simțirii adierea divină molipsit de iubire uit ades să respir singur sufletul umblă pe urmele Lui și atunci îmi doresc ca și El să iubesc și devin ...rugăciune