Poem pentru depărtările noastre

După ultima ploaie se întâmplă treptat primăvara la mine-n oraș se schimbă vitrine în muguri de iriși lumini între cuvinte predomină verdele înviere fluturi sunt vindecătoare pentru privire și suflet cine dorește poate opri și timpul Se face popas lângă cea mai apropiată câmpie cu rădăcini la vedere sine qua non de preferat singur după o aversă sub soarele blând nemișcat inspiră adânc s-ar putea să zărești un copil de obicei aleargă printre stânjenei galbeni îl vei recunoaște după zâmbet după bucuria privirii tale și freamătul ierbii călcată-n picioare apoi liniștit poți să pleci câmpia te va urma dar mai ales cerul și verdele oriunde oricând și oricât de îngust sau gri ar fi orizontul Departe târziu între patru pereți într-o pauză de melancolie și-n tăcere deplină caută acel gând repetă repetă cu ochii închiși mai întâi apare verdele se pot adăuga picături de rouă dar și păpădii curcubeie pentru mișcare un zmeu soarele și mirosul ierbii strivită sub tălpile de atunci apoi se întâmplă câmpia neumbrită cât sufletul tău Se poate apela și la zâmbetul acelui copil doar privindu-l în ochi la un înger suferind de uitare la floarea presată în carte sau poemul acesta cerând mântuire prin mine acum