Zahăr și Sânge

Nu te-ai trezit singura... Poezia nu stiu ce valoare artistica ar avea in ochii unor necunoscatori ai situatiei; eu pot spune insa ca transmite si ca m-a intristat. E ciudat cum viata in jurul nostru merge la fel de bine si e ciudat sa descoperim ca nu suntem propriul nostru univers. Cel mai puternic transmisa mi s-a parut ideea asta: impasibilitatea unei lumi la suferinta ta(faptul ca vecinul stranuta), o discordanta intre vremea de afara si vremea din camera ta, etc. Nu suna bine acel \"rosu si siena\"-prea multi de\'s\'. Poate reusesti sa il schimbi cumva...
Cat despre final, stropi de rautate suferinda.
Calde imbratisari,

acel \"rosu si siena\" are un efect sonor sugestiv... eu yic sa nu schimbi nimic...
drag, DeSpOt

Cata...nu-ti spun decat ca e inevitabil si-ti multumesc pentru semne.
Despot, e prima data la mine pe pagina, asa-i? Nu voi schimba nimic pentru ca sunt de parere ca daca nu a iesit bine de la inceput trebuie pastrat asa.
Multumesc de trecere.

prima oara ... asa e!
ce voiam sa spun era ca nu trebuie sa schimbi nimic pentru ca e bine ... nu pentru ca \"daca nu a iesit bine de la inceput trebuie pastrat asa.\"
mie chiar imi place efectul sonor mai sus mentionat...
revin... ca-mi placu pe meleagurile astea... :)

drag, DeSpOt

Si mie imi place imaginea de rosu si siena, si totodata si eu sunt genul care nu schimba nimic. Dupa ce trece momentul creatiei simt ca as interveni aiurea, ca as altera ceea ce am trait atunci. Asa ca mai bine nu modific nimic. Si ma bucur ca esti de aceeasi parere.

Iata, si eu in pagina ta, micutzo :)

\"azi m-am trezit singură, pe față cu picaturi de rautate
sânge
disperare și
zahăr sub limbă\"

zi-mi, nu-i asa ca de la un moment la altul se poate schimba totul? cineva imi spunea ieri ca nu realitatea se schimba ci viziunea noastra asuprea ei, eu zic ca, de fapt, se schimba si realitatea si viziunea, caci daca realitatea ar fi imuabila, atunci inseamna ca nu exista dinamica, deci nu ar mai exista viata, caci tocmai asta e viata, o miscare permanenta...

drag,
Carmen

Despot, sunt sigură că vei reveni. Își dau în schimb un zâmbet. Vrei?
Mircea... candoarea celor buni si a nobileleor minciuni...:))
Te sărut și te mai aștept (dacă nu, vin eu pe la tine).

Bine ai venit, bine că ai venit, Carmen.
Da, de la un moment la altul se poate schimba totul, iar tu spui că asta e viața...însă eu aș vrea să stiu care e factorul.
De ce o zi e nefastă iar alta nu te mai satură de zbor?
O șiră a spinării frântă sau o aripă zbătându-se trimfător reprezintă o aceeași evolutie, o aceeași veșnică schimbare.
Eu ținta acum mi-am pierdut-o...însă, draga mea, în seara asta în casă se va dansa.

Ană, iau miere de obicei și știu eu de ce.
Iar din poezia ta personală, cobor de la patru și rămân la trei. Acolo sigur nici hipo, nici hiper viața nu rupe până la sânge. Îți las urma a ceea ce mi-a atins celule roșii:

\"dincolo de lume, în mană cu o balanță,
cântăresc și măsor visele dinaintea zorilor\"

Ai în mână o Balanță, dincolo de lume. Cântărește și nu mai măsura decât necântăririrle.

Drag,
Ela în balans se la naștere și mult mai apoi