Ana Roxana Ciupuliga

Poezia Poezia este ca o ploaie tandră ce îmi impregnează fiinta cu raze de sensibilitate, de frumos, de ambrozie sufletească. Este darul de a putea să dai viată imaginatiei, viselor,

Apusuri… Am vrut să iau pulsul anotimpului. În timp ce număram bătăile ceasului de pe noptieră, pe perna mea s-au asezat una câte una amintirile. Da… eram eu… vară… malul mării… apusul

Te-astept iar în scrumieră Decembrie 2000 Si fugărind himere triste Prin fumul tigării mintii tale, Ce arde-n orizontul serii, Pe patul vietii, lângă perna-mi moale, Te-am simtit iar

Timp descult As încerca să prind Timpul de un picior, Să-i fur pantoful Si să-l las descult, Să simta si el Ce greu îi este pasul.

Vei pleca si tu Noiembrie 2001 Vei pleca si tu Într-un târziu Cu multe regrete, Cu sufletul pustiu, Fără mine… Fără amintiri… Vei pleca si tu Într-un târziu, Iar umbra ta tristă Ca

Astăzi Astăzi sunt lumină, Mâine voi fi umbră, Ieri am fost eu.

Doar tu Am dat vina pe tine. Noaptea n-are lună, Eu nu am stele, Am doar tu. Am dat vina pe tu. Luna n-are noapte, Stelele n-au eu, Am doar tine.

Relativ Totul e relativ: Faptul ca tu azi razi Inseamna ca sti sa plangi pentru maine Si fiecare lacrima Iti va saruta zambetele de ieri

Apusul tău Sunt sânge din sânge, Picur din pic, Sunt eu din tine, Sunt eu din nimic, Eu si universul meu Atât de mic Care nu se mai satură De apusul tău.

Dintre nori Nu vreau să vorbesc Cu acelasi craniu,, Cu acelasi eu, Cu acelasi timp. Vreau doar să te respir Dintre nori.

Vultur de lumină As putea să fiu Un vultur de lumină, Să zbor spre ultimul tău munte Amenintându-ti întunericul, Să-ti dau ochi, Să-ti iau nevăzutul Si să te las hipnotizat Să renasti din

Frică de soare 4 ianuarie 2002 Noaptea îmi este frică de soare Si mă caut în amintiri, Si îmi caut ziua de mâine, Tremur alături de crengile zgribulite ale unor umbre reci; Luna tace

Vesnic a mea Nu am vrut să-ti tai avântul, Am vrut să-ti las aripile de curcubeu, Ca să poti zbura grăbit pentru a respira răsăritul. Am vrut să privesc lumina Prin prisma ochilor tăi, Să-ti

Te am Te-am simtit Ca un sărut catifelat, Umed de sângele tău dulce; Si eu eram albastră, Si tu erai ploios. Te-am văzut Ca un pescărus Venind spre mine liber; Si eu eram apusul, Si tu

Dor infinit Trecut-au anii peste noi, Trecut-au peste vremuri, Condeiul tău cel străveziu E mut in universuri, Iar tu te profilezi in astrele tăcerii, Ești floarea cea albastră, luna

Micul meu androgin Tic-tac, tic-tac, tic-tac... Timpul bate fiecare secunda, fiecare minut, fiecare ora, zi, an, fiecare viata. Iar magnetul care sta pierdut in perna mea doarme. Privesc acest

Impresii din holul Conservatorului Gandesc in intuneric. Ochii mei isi vad proprii lor ochi care se propulseaza in marea Universului. Stau acolo, inconjurati de praful cosmic care inoata