Poezie
Dor infinit
lui Eminescu
1 min lectură·
Mediu
Dor infinit
Trecut-au anii peste noi,
Trecut-au peste vremuri,
Condeiul tău cel străveziu
E mut in universuri,
Iar tu te profilezi in astrele tăcerii,
Ești floarea cea albastră, luna visării.
Dansezi in continuare prin foile-ți măiestre,
Prin inimile noastre, în pulsul lui Arheus;
Tu, o harfă zdrobită din vechile-\"Epigonii\",
Perinzi prin suflete vii si deschise,
Cu muzici hipnotice de versuri vrăjite.
Mare de patimă, un chip marmoreean
Veghindu-ți neliniștea trăirii,
Cu raze pale de Luceafar,
Maestre, lacrimi de visare stingi
Cu noi, in dorul tău infinit.
003727
0