Simt că respir prin poezie
și ce bine-i!
Ce aer proaspăt și ușor,
ce bucurie...
Simt cum mă-nalț, cum zbor,
cum râde libertatea
ce era întemnițață-n mine
c-a ajuns la lumină, în sfârșit!
M-am regăsit
Dorule, dor, ce te-ai cuibărit în sufletul meu?
I-ai tot dat târcoale, scormonindu-ți culcuș,
ce te-a atras oare?
Îți e cald, îți e moale, îți e hrană și apă
și n-ai mai pleca, bag de seamă...
Stai
Căutând iar a soarelui căldură,
Trec păsări disperate-n stoluri
Tânjind să își aline doruri
De razele-i ce-n toamnă se pierdură.
În urma lor frunzișul se desprinde
De matca lui, îngălbenit
Lumină pretutindeni răzbate din iubire,
Hrănindu-se cu ea-nsetați, căutători de oaze -
El, soarele măiastru, trimite pururi raze,
Ea, apa liniștită, răspunde cu sclipire.
Urmează-apoi tăcerea, apune
AV