Poezie

Dor vindecător

2 min lectură·13 octombrie 2026

Mediu

Dorule, dor, ce te-ai cuibărit în sufletul meu?

I-ai tot dat târcoale, scormonindu-ți culcuș,

ce te-a atras oare?

Îți e cald, îți e moale, îți e hrană și apă

și n-ai mai pleca, bag de seamă...

Stai acum de te-ncălzește și te odihnește,

de te hrănește și te-adapă!

La-nceput m-a durut, recunosc, prezența ta.

Ai sosit pe nepusă masă,

am deschis neștiind cine ești

și-ai pătruns în casă, uite așa, nepoftit...

Sigur, m-am mâhnit,

m-am căznit să te scot prin dărăt,

dar cu cât mă forțam, cu mai mult avânt

năvăleai pe fereastră.

Am cedat observând îndârjirea ta

și nemaiputând neglija

rănile provocate de lupta noastră.

Am fugit să le oblojesc,

iar tu ai rămas să îți tragi răsuflarea.

Apoi te-am invitat la o cafea,

îți aduci aminte?

Am acceptat să stăm de vorbă,

să îmi spui de ce-ai venit, ce te face fericit

și, tot discutând, ne-am împrietenit.

Am învățat de la tine

că pot iubi în tăcere,

că pot vorbi fără cuvinte,

doar printr-o privire ce mă face să tresar

mai puternic decât mii de atingeri,

că depărtarea-i cu mult mai aproape

decât pare

și am simțit apoi că durerea

nu mă mai strânge-așa de tare...

M-am împăcat cu ea,

cum m-am împăcat și cu tine

și mi-e bine!

0010

Ana-Maria Velciu. “Dor vindecător.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-maria-velciu/poezie/14206046/dor-vindecator

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.