Poezie
Luna
1 min lectură·
Mediu
Varf de mină pe hartie, e condus la-tâlniri
Vrea o mână să ne spună, ce o inim-a trăit
Ca s-o vezi, trebuie să simți
Nu-i de-ajuns de observat
Prea banal, prea pueril,
Știu, nimic nu s-antâmplat.
Lasă gura că sa zică,
De ce vrei ca să oprești?
Palma ta nu ne vorbește,
Esti un om, fără povești.
Mintea-ngustă, vede bine
Liniile, ca granițe
Depărtează țări ascunse
De păcat și de veșminte,
Astea-n veci nu sunt ajunse.
Cum de dai un dumnezeu
Pentr-o haină de costum?
Orice lucru ar’ să moară
Tu de prost, și de fricos
Mori și viu, mori cum n-ai fost.
Cine nu transpiră-n palme
Sete-n veci va suporta,
Cine bea o cană plină
Pierde drumul, gloria.
Ce sunt eu daca știu calea,
Dar cărarea n-o urmez?
E un cui care mă ține…
Sunt atâtea nevăzute,
Nesimțite, nedorite
Și o viață, e ca Luna,
Doar o față poți să vezi.
001287
0