Poezie

Haina

1 min lectură·11 martie 2012

Mediu

Haina grea și mătăsoasă, de cu zori era în drum

Și trecând pe lângă ea, să ți-o lepezi chiar așa?

De folos dacă-i era, mă întreb chiar și acum’.

Sufletul și l-ambrăcat, catifeaua cea mai fină

Ca să-i meargă după vârstă, lui din somn înc’ i-a fost dat.

Ieri părea că nu-nțelege, se certa cu orișicine,

Nu putea săracu-alege, cu ce limbă să se nască.

M-aștepta, căci i-eram prieten, nopțile să le petrec

Pe câmpii nemărginite, luminate-n orice seară,

Casa mea fiind în bloc, lui mereu i-era afară.

Au trecut nenumărate, nesimțite mângâieri,

Când vroiam să-l vizitez, să-i spun vorbe dulci pe gură,

A trecut de ieri pe ieri, azi e doar o haină slută.

001.213

Ana Finta. “Haina.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-finta/poezie/14002768/haina

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.