Poezie
Piciorul cocoșului
1 min lectură·
Mediu
Printre-atâtea flori alese,
Una va rămâne-a mea
Buruiană sidefie,
Floare galbenă din câmp,
Rouă-mi dai de bucurie
Când te văd în al meu drum.
Te-am udat cu gând în noapte,
Te-am visat, că te-a cules
Mână aspră, fără cuget
Dar rămân fără regret.
Tu miroși a câmp, a aer
Și ești tristă când sunt eu
Tu te-ndoi de la bătaie,
Eu mă prăbușesc mereu.
Și te-am scos și din țărână
Și te-am pus iar în pământ
Te-am înconjurat cu rece
Și am plâns când am văzut,
Galben cu galben s-a rupt
Și de verde te-ai albit
Ca și cum nu m-aș fi dus
Stând în loc te-am părăsit.
Nu îți scriu să-ți cer iertare
Nici petale să-ți îndrept
Știu, mereu frunzele tale
Vor sorbi soare-nțelept.
Dar te caut, mereu prin iarbă
Vocea-ncerc să n-o răstesc
Te-ai pitit! De parcă-i iarnă,
Nu mai vrei să te privesc…
001141
0
