Poezie
Erde
1 min lectură·
Mediu
Ochii dacă-i țin deschiși
Viața se repetă-ntruna
Parcă mestec de când sunt
Cu tărâțe-mi plină gura.
Și d-un păr din cap îmi rupi,
Și de-o geană mi se duce
N-am să simt ca să tresar,
N-am să vreau să-ncep a plânge.
Ca s-ating, eu nu mai pot
Și de pat mă simt legată
Uite-aștept , de paracă-ndur
Vreau nu vreau, mă las uitată.
Curge una, precum alta
Deși soare-i schimbat
Simt pe vântul care fuge
Că ceva i s-a-ntâmplat.
Nu mai sunt, ca să-l opresc,
Nu găsesc la ce mi-e bun
Limba nouă n-o vorbesc
Și mă port ca-n alt tărâm.
Coaja veche-mi cunoscută
Mă atrage că-mi șopește,
Și mă leagănă-n povești
Să mă țină trează-n creștet.
Din vârtejul de-nrotiri
Mi s-aruncă-n drum un miez
Astăzi poate-n talpă-l duc
Iar cândva, am să-l botez.
Brațele nu se întind,
Ramuri se-ntrezar în drum
Corpul ele-mi netezesc,
Fața cateva-mi străpung.
Mai mereu, stau dup-o ușă
Negreșit, ea-i încuiată
La caldură nădușesc,
Vreau să ies din trup îndată!
Dar îndată! se ordonă,
Se împinge și se trage
Muntele-are rădăcini,
Cer de Erde să separe.
001560
0