Poezie
Coajă amară...
1 min lectură·
Mediu
Piele moale, spumoasă,
Și parcă
albă de soare curat
M-apasă.
Ascunsă și întoarsă,
Viclenește.
Se coace și crește
la lună de fiară,
Se-ndoapă de negru ascuns.
O văd cum se-agață de mine, lipicioasă,
Pe dedesubt.
Se lipește scârboasă,
Din ce în ce, și nu îi e de-ajuns.
Și parcă nu-mi mai pasă,
Căci nu-i mai văd nici eu străinătatea
Deși o simt coajă amară
Ce cuibărește viermi slinoși
Și îi hrănește cu-al meu sânge.
Și face bube negre, se irită verde
Clocotind pe trupul meu.
Nu se desprinde
Mă strică, mă usucă și îmi seacă sucul dulce,
Prea obosit să se mai lupte.
Îmi văd venele supte,
Îl văd cum se evaporă pe zi ce trece,
Lăsându-mă coajă amară...
054004
0
vezi c-ai mancat un \"a\" in scarbosa versului 12...:)
Succes pe mai departe!
Nu stiu de ce am impresia ca te-am mai citit, sau semeni cu cineva la stil...