Carpe Noctem

Ce noapte! Camera caldă cu pereții incinși după o zi de vară târzie. Razele Lunii patrund prin fereasta aburită de răcoarea nopții Proiectând conturul unei vechi promisiuni: "Carpe Diem!" Stinge-mi trecutul dar nu mi-l ucide. M-a învățat să iubesc. Lasă-l să doarmă liniștit într-un colț de amintire care nu mai doare. Aprinde-mă ca pe un foc nou, Cu scânteile ce licăresc în ochii tăi și fă lumină cu iubirea ta în acest tainic loc unde fiecare respirație primește un răspuns. Miresme de ceai cu scorțișoară, un oftat, un colț de zâmbet, o mână care ezită înainte să atingă. Nu vorbi prea mult. Lasă cuvintele să se odihnească. Să iubim în ritmul frunzelor care știu când e timpul să cadă și când e timpul să înverzească. Să nu consumăm timpul nesăbuiți, ca niște copii care mușcă dintr-un fruct și îl aruncă Înainte să-i guste miezul. Să dăm și să luăm totul Este noaptea noastră. Și ce noapte! Razele Lunii patrund prin fereasta aburită de răcoarea nopții Proiectând conturul unei noi promisiuni: "Carpe Noctem!" Ce dar minunat, iubirea! Să fii lumină, să fii flacăra de la care, cei pe care îi iubești, Își aprind speranța.