ama ada anghel

mai e o poveste de spus o tin inca sticlind in maneca materiala si fara greseala atotstapanitoare ca un pumnal tin inca invelita in foi lipicioase de disimulare aceasta asteptare ca un camp

ma opresc, drumul miauna arcuindu-si spinarea presimt mana cuiva alintand urmele pasilor mei aproape, cumplit de aproape, atingandu-mi calcaiele. deschid ochii tai cateva reflectoare se

chiar si Atunci stiam ca exista unele lucruri capricioase lucruri care se zbat ca tiparii in teava de pusca iti sopteam grija la munitie mon comandant ma acoperea suierand trenul ierburilor

imi voi desface inotatoarele portocalii in acvariul umplut cu cerneala unor dimineti joase ma voi ocupa un timp cu alchimia curcubeului- linistea monocroma trecuta prin filtrul fardului meu

inainte, ah, inainte de somn tot aerul se-ntinde pana la a se rupe aproape si inca nu te ajung ne asezam pe lumea ca un cearceaf placut-bidimensionala spunem tot, pana la alb pana ce nu

palpita ca un trup de femeie coaja atomilor si pe dinauntru se inteteau puii fricii palpaia o tulpina o ploaie acida dinspre centrul urletelor stranse in sine spre plaja uimirilor

in pauze se intampla sa-si depuna catastrofa ouale peste tot in pauze alice nu mai locuieste aici inchiriez gol auriu cu vedere conica, oarecum revelatoare la tara minunilor. ma machiez lent

intre timp mi-a crescut parul pot sa strang cu grija intre suvite refluxul acesta de zahar cubic inconjurandu-ma geometric velin de la a la zelda si la zenobia am desfacut cu prospectul

soarecele inertial locuieste in fiecare zid intr-o firida micuta. numai si numai pentru a-l hrani diminetile mele vin valurind laptoase si oamenii imi sapa culoare prin liniste dandu-i o

sa fi fost tu aici humerus alb sprijinitor alb de tampla as fi facut dragoste si pulbere aceasta odihna osifiata sa fi fost tu aici as fi rasucit intr-o tigara pergamentul si l-as fi fumat pana

cade cerul, si se frange in spinarea ta felina si-mi intinzi o mana plina de albastru si de sange sa ma cheme, sa m-alunge sa ma stranga-n prabusire fug si mana ta subtire nu m-ajunge, nu

soarele a trecut prin sangele meu o sa ne coagulam o sa ne inchegam si eu si potopul si oricine de bunavoie si nesilit de nimeni s-a mai varat in rosu la copt palmele mele or sa se ingusteze

imi amintesc si acum mirosul de iarna pe care il exhala cutia postala deschideam lacatul cu miscari ascutite si trena de asteptare electrica se facea vartej undeva in ninsoarea de-afara. era

sapte sute de linii de viata si moarte impletite aleator s-ar putea spune un conglomerat de pisici un animal fermecat colectiv si gigantic arcuit carnivor - iata si iata palma mea asa

pe fata cicatrizata a lunii mana mea spaima (cea singura) ridica dalele gri de-deasuprele scrierii. (imi amestec cu grija saliva in bazinul electrolitic de lipsa sarut ca si cum as vrea sa ma

scuipam catre tine niste cifre ultimele doua erau ale tale (stralucitoare, tu stiai eu stiam) cu un mers sigur peste apele zguduite de epave mascate apoi descopeream cu uimire severa produsi

intotdeauna dau proba labirintului la ore de varf. oameni multi mici repezi trag dupa ei strazile ca pe niste fire colorate de lana ma las incercuita imbracata mumificata las trupul meu limpede

i-am vazut, da, i-am vazut se ascundeau in corpuri albe corpuri pietrificate lungul meu culoar de statui, in care aveam dreptul sa nu vad si sa trec. i-am vazut sfasiati de grilajul insusi

intind oboseala in straturi groase pe a doua felie de paine carnea se umfla, fecunda gingiile germineaza mari muscaturi neveninoase.