cantecul zero (desprinderea)

Meriti o steluta bine lustruita, o frec de camasa ca sa nu te dezamageasca.
E chiar frumoasa poezia si sunt sigura ca multi o apreciaza cel putin cat mine.
Intotdeauna ma bucura textele bine scrise asa ca ma pot duce linistita la culcare :)

mersi mult, andreea; acu\' pe timp de dimineata am vazut si eu comentariul tau:)

Cantecul zero este dedicat moliciunii si caldurii. Intr-o paranteza a titlului gasim cuvantul \"desprindere\", dar nu ne lasam inselati, nici o desprindere nu apare in text, ci dimpotriva, ideea este cea a \"cuprinderii\".
Prima strofa are parfum de fructe coapte si de tihna indragostita, de abandon simturilor si de alunecare inauntru.
Dupa cum cititorul experimentat stie prea bine din propria experienta, orice alunecare reflexiva e parca musai sa se acopere de melancolie si poate de tristete, o tristete insa vag nedumeritoare si fara obiect.
In astfel de cazuri, obiectele universului par straine si de neconceput gandului... - Nu-i adevarat!!! Nu in cazul Amaradamindei, ale carei fire ale vietii sunt ele insele impletite universurilor familiare (asta pentru a nu pronunta cuvantul mai sugestiv \"materne\", ce ne poate arunca insa pe panta abrupta a interpretarilor psihanalitice - de ce abrupta? Nici nu vreau sa ma gandesc...) si pentru care toate sfarsiturile (toate clipele \"Acum!\", de fapt) sunt identice intre ele.

Ramane sa urmam mai departe gandul (in)cantator, sa aflam ce este trecutul, sau ce poate fi viitorul.

cantecul zero nu este un cantec de lupta, nu, desigur, este un cantec de invingere. desprinderea are loc. ea are loc odata cu abandonul arderii-n alb.
caldura si moliciunea sunt adaugate de autor si de circumstante en raison de amortizare. stii, draga cititorule lapis, ca atunci cand te urci pe o franghie si iti dai dintr-o data drumul. jos exista in mod necesar o plasa mare (sau daca nu exista, ii postulam existenta).
asadar, cantecul zero e cel mai trist pe care l-am scris. sau ar putea fi.