Am plecat
Verificat@am-plecat
la fel am patit si eu cu vizualizarile: la o carte postata aici (Despre urat si alti demoni) aveam peste 1000 de vizualizari si acum am \"ajuns\" la vreo 200. Dar audienta nu e totul, nu? Probabil ca sunt simple erori, nu cred ca vrea cineva sa ne sunteze ratingul. Dar cine stie?
Pe textul:
„Desființăm femininele?" de Cristina Andrei
Pe textul:
„Cîntarul de apă" de Costel Stancu
RecomandatPe textul:
„Autopsia" de Florin Hălălău
RecomandatDe carti universitare,
Oricine e profesor
E musai si scriitor.
Pe textul:
„Doctorate, doctorate..." de Sorin Olariu
NE LASI?
Incep sa-i dau dreptate lui Grunberg: site-ul asta a luat locul caselor de cultura din satele comuniste. Cine dracu\' da stelele astea? Chiar nu mai exista nici un pic de selectie bazata pe recunoasterea valorilor adevarate? Pe mine nu ma vede nimeni?
Pe textul:
„despre cum te iubesc" de elis ioan
RecomandatNu stiu de ce, dar ma asteptam sa aduceti in discutie laudele pe care vi le-am adus altadata. Mi-ar fi placut sa nu o faceti, dar asta nu inseamna nimic. Articolul respectiv chiar era unul bun, facea parte dintre exceptii.
Ma cunoasteti, n-am sa spun ca e bine cand mi se pare ca e rau. Iar textul de fata rau mi se pare. Eu nu sunt Li si nici unul din admiratorii pe veci ai lui Li (este incredibil domnisoara asta cata unanimitate starneste; de cate ori posteaza se aduna o banda de admiratori ca in jurul Madonei cand vrea sa-si aprinda tigarea).
Nu aveti dreptate sa credeti ca am avut un resentiment cand am scris comentariul de mai sus. Credeti-ma pe cuvant. Dar daca aveti sa-mi dati un premiu, nu intarziati s-o faceti!
Ma bucur ca am reusit sa va cresc ratingul.
Cu bine!
Pe textul:
„Delicatețea, o dată în plus" de Corneliu Traian Atanasiu
Pe textul:
„„Am organe interne“" de Serban Axinte
Recomandatde la sana+ salam nu te apuca cotrofelnitza. Nu stiu de ce nu-mi suna bine combinatia asta. Sa fi trecut vreodata, eu sau vreun neam ancestral, printr-un asemenea catharsis digestiv? Sau macar incearca sa schimbi literele an din sana cu oi, si atunci mai vii de acasa. Da, domnule, si noi am mancat salam + soia si n-a murit nimeni de foame.
Pe textul:
„salam și sana" de Dacian Constantin
Delicatetea ati facut-o praf in eseul dumneavoastra. Celelealte eseuri - pe aceeasi tema - nu le-am citit si nici in privinta acestuia nu am putut mai mult decat sa-mi arunc un ochi pe diagonala. Pasajul cu tantarul este oarecum reusit, desi si acolo se poate umbla. De pilda: \"șubrezenie dereglată, o iritabilitate nemotivata\" n-au absolut nici un sens. Imi dau seama ca vreti sa spuneti o subrezenie trucata si o iritabilitate jucata, falsa etc. dereglat si nemotivat le-ati pus complet aiurea. Apoi un tantar ranchiunos e greu de imaginat.
Va mai rog ceva: nu mai subliniati sintagme de genul \"noblețe sufletească potentă\" e ca si cum ai pune o portavoce in dreptul unor sforaituri si asa zgomotoase.
In sfarsit, unde vreti sa ajungeti cu eseul dumneavoastra, concluzia pentru care ne purtati prin zeci de cuvinte nepereche este ca delicatetea nu e innascuta ci se dobandeste, prin autoslefuire si ne sugerati ca autorul face parte din aceasta categorie cu atat mai mult cu cat se apleaca asupra unor probleme delicate, si ce problema poate fi mai delicata decat problema delicatetii insasi.
Dar si aici cred ca va inselati. Nu, nu pentru ca nu ati fi o persoana delicata. AM avut onoarea sa va cunosc si chiar sunteti si poate tocmai de aceea va e greu sa formulati niste idei asupra ei (cu cat te departezi mai mult de problema, cu atat vezi mai bine solutia). Va inselati atunci cand spuneti ca delicatetea nu e innascuta, ci e o trasatura dobandita. In acest caz ea se confunda cu buna-crestere, educatia, finetea, amabilitatea, purtarea aleasa s.am.d. Unde e delicatetea? Ce mai ramane din ea? Nimic. Un diplomat poate fi intruni toate atributele de mai sus, fara sa fie o persoana delicata. O taranca, sau, daca preferati, o pastorita poate fi delicata fara a avea nimic din toate acestea. Delicatetea reprezinta manifestarea spontana a unei sensibilitati deosebite. Este semnul - evident, exterior - al unei interioritati deosebite, accentuate, aparte. Numai ca aceasta manifestare este invers proportionala cu nivelul sensibilitatii sale. Deci in delicatete o interioritate puternica se manifesta, spontan, prin auto-diminuare, ascundere, retragere, estompare. Chiar si despre un parfum spunem ca e delicat cand simtim o mare forta odoranta, deosebita, dar tinuta sub control, discreta, fara a fi nimic strident in aceasta livrare parcimonioasa. Asa incat, oricat ne-am stradui, o putem face pe-a delicatii, dar daca nu suntem, nici nu putem fi. Exista o categorie a oamenilor delicati, ii recunoastem, ii numim ca atare si vedem oricand diferenta dintre un om doar educat si un om delicat. Ivan Karamazov, scolit, rafinat, uns cu toate alifiile nu este un om delicat, in timp ce fratele sau, Aleosa, mult mai \"din topor\", este cu adevarat delicat. Cred ca privind la cei trei frati puteti avea contrastele si nuantele foarte bine evidentiate. Mitia - badaranul, Ivan - educatul, Aliosa - delicatul. Si in vreme ce fratii sai, chiar si Mitia, se cauta pe ei, isi cauta cuvintele, se elaboreaza, Aleosa da curs unei naturi interioare, el este \"ales\", nu doar chemat, se exprima natural, spontan.
Inca ceva: \"o conditie umana superlativa\" nu exista. Nu poti fi mai om, mai putin om si foarte om. Poti fi doar om sau neom. E adevarat ca limba romaneasca a gasit si aici o solutie de compromis: un om si jumatate. Deci, ori acceptati conditia umana in sine ca fiind superlativa (cel mai evoluat animal), ori nu, dar nu puteti spune \"o conditie umana superlativa\".
Pe textul:
„Delicatețea, o dată în plus" de Corneliu Traian Atanasiu
Iata ca citesc un nou text de tine si din nou sunt impresionat. Impresionat pozitiv de seriozitatea scrisului tau, de argumentatia temeinica si de stilul deosebit. Impresionat negativ de faptul ca ai numai 42 de vizualizari. Si totusi m-am obisnuit cu aceasta realitate de pe agonia. De altfel in ultima vreme intru pe agonia doar pentru a vedea ce ai mai postat.
Articolul tau este extrem de interesant si ar trebui trimis la Academie, la lingvisti si la sociologi pentru ca, asa cum sugerezi, acceptarea si neacceptarea unor feminine indica o anumita mentalitate prezenta in societatea in care traim. Putem deduce din analiza ta gradul de emancipare a femeii, nivelul pana la care i-a fost permis sa se ridice. Astfel, daca doctorita a intrat de mult in lexic, o data cu deschiderea portilor institutiilor de invatamant superior si in privinta femeilor (la fel inginera, arhitecta si mai toate meseriile), titlul de doctor pare a fi rezervat exclusiv barbatilor. Pentru ca, nu-i asa, or fi si femei care obtin titlul de doctor, dar ele sunt exceptii, putine si nereprezentative. Sau, a obtine titlul de doctor este o treaba atat de masculina, incat chiar daca esti acceptata ca doctoranda (sa fie oare femeile mai predispuse decat barbatii sa nu-si obtina titlul de doctor, sa ramana vesnic doctorande?) pentru a deveni doctor trebuie sa-ti depasesti sexualitatea, sa ti-o anulezi, sa te masculinizezi. \"Caci, adevar va spun voua, femeile care vor intra in imparatia doctorilor vor deveni barbati!\"
La fel se intampla cu minstru, prefect,rector s.am.d. Dar, daca aici putem sa intelegem (foarte putine femei sunt intr-adevar prefecte sau ministre), este inexplicabila jena pe care o avem in folosirea femininului directoare, respectiv inspectoare, desi acestea sunt acceptate si suna foarte firesc in limba romana, si, mai mult decat atat, exista nenumarate directoare si inspectoare, mult mai multe decat barbati in aceste functii. Si totusi, daca mergi la registratura ISMB-ului ai sa vezi ca cererile adresate doamnelor care detin functia de inspector general (daca nu ma insel, trecutul mandat de inspector general l-a avut o doamna) sau de specialitate (foarte multe doamne) incep invariabil cu \"Doamna Inspector\". La fel stau lucrurile si in cazul \"Doamnei Director\".
De asemenea, foarte curios, exista secretara, dar nu exista secretara de stat, ci numai secretar de stat. Exista redactor-sef dar nu si redactoare-sefa.
Spuneai de psihologa, dar ce sa mai vorbim de filozoafa, care are exclusiv un sens peiorativ, fapt cu atat mai straniu cu cat sophia, ca si filozofia, este de gen feminin. Filosofia a fost si imaginata ca fiind o distinsa doamna de catre Boethius, ale carei vestminte sunt sfasiate de catre barbatii filosofi (un fel de violatori ai intelepciunii). Oare dintr-o anumita prejudecata heterosexuala sa provina faptul ca sunt acceptati numai barbatii sa fie iubitori de intelepciune (o femeie)?
Cat timp va mai trece cand vom vedea la televizor in josul imaginii vreunei Gabriela Liiceanu sau Andreea Plesu scris, fara nimic ridicol, cuvantul \"filozoafa\"?!
Pe textul:
„Desființăm femininele?" de Cristina Andrei
L-am citit cu deosebita placere si interes, de altfel te urmaresc de mai multa vreme pentru ca esti una din persoanele de apreciat de pe acest site.
Mi-am format si eu o imagine a francofoniei din cele scrise de tine pentru ca in zilele acelea, atat de intunecate, am stat inchis in casa.
Imi place felul in care reusesti sa spui lucrurilor pe nume intr-un mod discret, nepatimas, aluziv. Fermecator!
Pe textul:
„O zi a francofoniei" de Cristina Andrei
Iarasi, eu mereu scormonesc in pumnii femeii dupa cheita, dar se pare ca nu e nevoie, ca femeia apreciaza mai mult dac-o desfaci direct. Stiam si eu chestia asta, dar e foarte greu sa pun in aplicare, sa am tupeu jegos s.am.d. Ce sa-i faci, educatia.
Asa ca cu dictionaru\' si cu tatonarile faci pe dracu praf, o femeie ramane frigida la aceste instrumente de lucru. No!
Felicitari pentru poem! E de-a dreptul minunat!
P.S.
Gagicilor, sa nu va lasati inselate de aparente, barbatii nu scriu pentru voi, nu cata in dictionare cuvinte ca sa va dea pa spate, nici nu cauta cheita ca sa va desfaca tainita vaginala. Si, spre deosebire de voi, futaiul e una din foarte multele preocupari ale lor!
Pe textul:
„adrenalina" de alice drogoreanu
Intr-adevar, noi am fost primii, de la noi s-au raspandit toate cuvintele in lume. Ia-te de mana cu Camelia Tripon care sustine cam acelasi lucru ca si tine!
O intrebare ajutatoare: si ardelenescul \"a hori\" de unde vine? Direct de la Dumnezeul limbii romane?!
Pe textul:
„Numele tău începe cu litera \"A\"?" de Erika Eugenia Keller
Maica, cu M mare. Pai se poate?!ei, dracie! Doamne iarta-ma!
Pe textul:
„Bucură-te Marie !" de Maria Prochipiuc
RecomandatRaspunsul dumneavoastra la comentariul meu dovedeste cu varf si indesat ca sunteti si ati ramas \"bucurestean\", dar numai in sensul de care va temeti cel mai tare. Felul in care il tututiti, impertinent, pe un om care va vorbeste respectuos, la persoana a doua plural, dispretul si aroganta pe care le afisati fata de cel care a indraznit sa aiba o alta parere (mai lipsea sa imi spuneti, asa cum fac soferii de taximetre cu cei care-i supara: \"moldovene\"), acel \"frate\", definitoriu pentru o anumita categorie, ca sa zic asa, socio-intelectuala, nu mai au nevoie de nici un comentariu.
Alina Livia Lazar v-a citat exact pasajul cu bucuria bucurestenilor, asa ca nu mai revin.
Inteleg din cele scrise ca faceti parte dintre aceia plecati in strainatate pe seama carora se pune inforirea economiei nationale din ultima vreme, asa numitii \"capsunari\". Nu va iluzionati prea tare, domnule Ostrov. Poate ca v-ati hranit parintii cu banii castigati pe-acolo, cu mari umilinte, dar pe mine n-ati facut-o, iata nici macar spiritualiceste vorbind, pentru ca dialogul cu domnia voastra mai degraba ma secatuieste decat ma imbogateste.
Domnule Ostrov, folosirea pluralului de politete nu inseamna numai respect, ci, mai cu seama in cazul meu fata de dumneavoastra, mentinerea unei distante aseptice. Se pare ca nu e suficienta aceasta masura de protectie, astfel incat voi radicaliza masurile preventive prin a nu ma mai apropia de acum inainte de pagina domniei voastre.
Pastrati-va aplauzele pentru primul meci al Rapidului care, cel mai probabil, va va evoca dulcea feerie a Giulestiului.
Pe textul:
„Scuipand pe Bucuresti" de Florin Ostrov
Pe textul:
„Scuipand pe Bucuresti" de Florin Ostrov
Si cred ca avea dreptate, desi ceea ce scrieti mai sus vrea sa contrazica acest punct de vedere, la Bucuresti si de Bucuresti nu prea te poti bucura, cel putin acum, fie ca esti bucurestean sadea, fie ca faci parte din hoardele navalitoare. Orasul acesta, dupa cum prea bine stiti, a fost impus drept capitala de catre turci, pentru a nu avea nici un fel de aparare naturala (dealuri, munti) si este imposibil sa nu trasmita permanent, prin simpla sa asezare, prin peisajul pe care-l ofera clipa de clipa, ceva ce tine de umilinta noastra istorica, de infrangerile noastre, de micimea noastra. Ca Cismigiul este parcul primelor dumneavoastra saruturi este mai putin important in discutia de fata: probabil ca la fel de frumos ii pare un w.c. public celui care s-a sarutat prima oara acolo.
Am fost in Ardeal: mi-e greu s-o spun / fata de Bucuresti, fata de Muntenia in general pare, este o alta tara. Acolo, in Sibiu, de pilda, as fi fost oricand mandru ca sunt roman. Numai ca nu prea ma simteam roman, nu eram la largul meu, cand mai scapam o injuratura starneam un ecou prelung in acea tacere a politetii, a bunei-cuviinte, a bunei-cresteri, a zambetului dezinteresat.
Gasiti asa ceva in Bucuresti? Daca amintiti de Universitate, amintiti si de secretarele de la facultatile bucurestene, de tonul lor rastit, de sicitrul lor vesnic, mostenit din generatie in generatie. Amintiti si de felul in care esti privit la restaurantele bucurestene de catre ospatari ca si cand ai manca gratis acolo. Amintiti de felul in care esti mereu pandit, jupuit, smenarit din toate partile. Sunt prejudecati toate acestea?
Respect copilaria si tineretea pe care vi le-ati petrecut in Bucuresti, iar cei care scuipa pe Bucuresti nu scuipa pe ele, ci pe lucrurile relatate.
Va iubiti orasul, dar l-ati parasit. Niste amarati de mineri au fost de ajuns sa va faca sa plecati, sa va vindecati de iubirea si de nostalgiile legate de el. Iertati-ma, dar nu cred in iubirea celui care \"lasa\". Cand cu adevarat iubesti ceva, ramai langa obiectul iubit, il aperi, lupti pentru el, suferi din cauza lui, incerci sa-i fie bine. Un provincial care vine in Bucuresti si, scuipandu-l, nu pleaca in strainataturi, unde sigur ca i-ar fi mai bine, iubeste mai mult Bucurestiul decat o faceti dumneavoastra.
Inca un lucru. Ma mira ca nu amintiti aici buba de care sufera mentalul romanesc: aceea care transforma un singur loc (si ce mai loc) intr-unul privilegiat, Capitala, aruncandu-le pe celelalte la lada de gunoi a tarii (provincia). Nu e normal ca aici sa fie concentrata toata viata culturala, toti \"marii\" oameni, toate evenimentele importante, toate teatrele si toate cinematografele, iar in rest sa ramana praful de pe toba. N-o sa va vina sa credeti, domnule Ostrov, exista orase (si nu putine, si nu neimportante) care nu mai au un singur cinematograf, iar ale caror biblioteci publice atarna de un fir de ata. Ar trebui sa militati pentru altceva, domnule Ostrov, in loc sa dati curs lacrimilor nostalgice: pentru \"federalizarea\" Romaniei, pentru transformarea fiecarei regiuni intr-un centru (dupa modelul nemtesc). Numai asa se mai poate dezvolta aceasta tara pe care o iubim cu totii atat de mult!
P.S.
V-a scris un provincial, un venetic.
Pe textul:
„Scuipand pe Bucuresti" de Florin Ostrov
Incearca sa-ti gasesti surse mai serioase, nu ne da ce culegi de pe net, din siteuri de doi bani. Uite, daca nu ai alte surse, te trimit la una, tot pe net, mai serioasa: http://www.pruteanu.ro/8forum/afisarecom.php?pagenr=1&id=40609 Ai sa afli acolo etimologia corecta a numelui Horia.
Crezi ca suntem atat de idioti incat nu ne-a preocupat niciodata sa stim de unde vin numele noastre si te-am asteptat pe tine sa ne luminezi ce inseamna?! Ei afla ca incerci sa vinzi castraveti stricati la gradinar.
Faza cu Horia care vine de la Heinrich dovedeste ca vorbesti ca sa te afli in treaba. Horia vine din greaca, de la horos, care inseamna asezare, cerc, dans,anotimp, ritm, ora. Poate nu ai auzit niciodata de Horele mitologiei antice, daca nu, iata aici un citat spre a-ti imbunatati cultura generala:
\"Horai - Zeite ale ritmului cosmic in mitologia greaca, supravehind impreuna ordinea in natura, echilibrul universal si succesiunea anotimpurilor si orelor. Horele pazesc portile Olimpului, pe care le deschid sau le inchid rarind sau intetind norii; totodata urmaresc riguros ordinea anotimpurilor, purtand diademe de aur. Horele vegheaza timpul universului, in succesiunea dintre atemporalitatea primordiala si timpul calculabil, uman, izbavitorul tuturor (Varianta romana Horae era personificarea orelor)\" Victor Kernbach - Dictionar de mitologie generala
Pe textul:
„Numele tău începe cu litera \"A\"?" de Erika Eugenia Keller
singurul defect al acestui text este ca este un text. Ca scrie deasupra proza, jurnal. Incadrandu-l astfel, devine \"literatura\", lumea te va aprecia pentru ce scrii, pentru cum scrii si sfarsim cu totii prin a nu mai vedea povestea din cauza (talentului) povestitorului. Asa incat nu cred ca trebuie sa te bucure ca altora le place cum scrii, asa cum spui in ultimul comentariu, mai ales ca faci ciudata trimitere la radiografie: e ca si cum ai simti o morbida satisfactie estetica pentru ca radiografia pe care ai realizat-o reda foarte bine un cancer!
Asa incat ti-o spun cat se poate de clar: nu esti si nu vei fi un (mare) scriitor. Vei putea fi un doctor bun, o doctorita sufletista (ceea ce e mare, mare lucru), dar nu un scriitor. Pentru ca scriitorul este acel om care uraste literatura, care este exasperat de faptul ca lucreaza cu cuvinte, care moare la gandul ca acele cuvinte nu devin lucruri!
Pe textul:
„despre durere" de Roxana Sonea
Carmen Visalon, m-a amuzat expresia a \"incropi un dictionar exhaustiv\". In curand vom incropi si desavarsirea, si adevarul absolut.
Apoi am avut si eu o gagica pe care o chema Adina (tot o caut in ultima vreme sa vad ce mai face, dar nu dau de ea). Mi se parea un nume foarte frumos de femeie. Acum aflu ca la origine e un nume de barbat. Iar daca numele nu este conventional, ci substantial, asta inseamna ca relatia mea amoroasa cu Adina a fost una de tip homosexual?
Pe textul:
„Numele tău începe cu litera \"A\"?" de Erika Eugenia Keller
