Ai plecat din viața mea definitiv.
Picătura apei pe geam ca un laitmotiv
Îți păstrează chipul ce mi-a fost ursit
Să-l iubesc o clipă fără de sfârșit...
Sunetul ploii sacadat m-a invadat
Și
Mă gândesc la tine
În tot ceea ce fac
Mi-e cald și mi-e bine
Până și îngerii tac.
Îți caut chipul
În orice trecător
Și simt cum nisipul
Se scurge ușor.
Ești în tot și în toate
Ce tandru
Singură în cochilia mea
Ziduri înalte ridic
Mă înfășor în fulgi de nea
Am decis: abdic!
Nimeni nu mă va ști
Nici ce simt sau gândesc
Anonim voi muri
Nu: n-am să te-ntâlnesc!
Punțile ce-ai
Fiecare scrisoare a ta
Ce inima-ți va arăta
Îmi va rămâne în suflet
Ca un apus violet
Nu e niciun secret
Nu regret
Clipa ce zboară
În suflet mi se strecoară
Și devine veșnicie
Întru
Sunt eu cu mine însămi.
De ce mă tem oare?
Din vise au rămas fărâmi
Trecutul încet moare.
Cine sunt și ce-am fost
Ce voi fi? Până când?
Nu mai au niciun rost
E pustiu la mine-n gând.
Aș
Două piane au răsunat aseară
Triste ca un peron gol de gară
Străpungând liniștea nocturnă
Cu o variațiune taciturnă.
Două piane au răsunat aseară
Ca un cânt de primăvară
Tumultoase și
Cineva dă trezirea
Străzilor întunecate
Ascultând povestirea
Felinarelor aplecate.
Este el - Măturătorul
Orașelor fremătânde
Cândva privitorul
Destinelor surâzânde.
El mătură trecutul
Cu
Te îndepărtezi
Cu pași repezi
Spre altă viață-n doi
Fără noi amândoi.
Odată tu și eu
Acum doar eu
Împart serile
Adunând scăderile:
Un gând eu, unul tu
Pe ritm de impromptu...
Un vis eu,
Când vei dori să vii la mine
Pe scara sufletului meu
Să mă-ntâmpini fără suspine
Să te-ntâlnesc ca pe un zeu.
Tu să urci în pași de dans
Eu să cobor sfios spre tine
Ținând o clipă în
Firul de pai
S-a rupt
În luna mai
Abrupt.
Se urcase
Un cărăbuș
Ce-l luase
Drept culcuș.
Spuse paiul:
Ce greu
Este traiul
De ateu.
Cărăbușul
Îi răspunse:
Piciorușul
Mi se
Departe de mine
Gândul mă poartă
Uitând de sine
Și de-a mea soartă.
Spre clipa din urmă
De mult așteptată
Când timpul se curmă
Pentru ultima dată.
Mă-ntreb atunci oare
Cine va
Primii fulgi.
Ascult rugi
În ungher
Stingher.
Primii fulgi.
Clipe lungi
Am așteptat
Necugetat.
Primii fulgi
Să-i smulgi
Din cer
Auster.
Primii fulgi
Să-i alungi
Spre pământ
Prin
Fără dorințe
Liber vei fi
Multe suferințe
Le vei ocoli.
Realizarea lor
Nu depinde de tine
E voința zeilor
De va fi bine.
Acceptă providența
De sus hărăzită
Urmând decadența
Ce ți-a
Stau de vorbă cu prezentul
Și-mi rămâne sentimentul
Că se scurge în trecut
Fără să fi dispărut.
Stau de vorbă cu viitorul
Și-mi răspunde ziditorul
Că provine din memorie
Devenind apoi
Seara se lasă deodată
Noaptea urmează îndată
Stele se aprind pe rând
Luna răsare-n curând.
În acest ceas vesperal
Gândesc la destinu-mi amar
Sub copac întunecat
De timp aplecat.
Copacul singuratic
Cu frunze de arțar
Pe cerul neguratic
Pare un altar.
La el vin rândunele
Căutând adăpost
În nopțile grele
Ciripind fără rost.
El le răspunde simplu
Cu al frunzelor
Galbenul abundă
Tăcerea-i profundă
Umbra se așterne
În acorduri terne.
Cărările goale
Tânjesc după soare
Copaci pustiiți
De ciori ciufuliți.
În acest apus
De pustiu răpus
Copaci
Frunza șovăiește
Când se desprinde de pe ram
Sufletu-mi șoptește
Mai ieri la fel ca ea eram.
E toamnă azi în mine
Și-i tot mai grea povara
Lumina nu se abține
Vestindu-mi primăvara.
Sub pleoapele grele
Sufletu-mi piere
Frunzele, ele,
Înțeleg a mea cădere.
Noaptea îndelungă
Tristețile-mi alungă
Lumina cea albă
Lăsându-mă oarbă.
Răsăritul mă prinde
Cu soarta-mi în
Stau singur și ascult
Cum focul îmi vorbește
Din soba de demult
Spunând a sa poveste.
El pâlpâie ușor
Întinzându-și limbile
Spre cerul plutitor
Răscolind gândurile.
Din scrum el se
Stropi de ploaie bat în geam
Frunza tremură pe ram
Păsările merg spre sud
Al naturii plâns aud.
Stropi de ploaie îmi vestesc
Că toamna se apropie lumesc
Prin ceața ce-așterne departe
Caut
Picături mici de brumă
Au îmbrăcat miriștea
Un clopot de departe sună
Ținând pe loc liniștea.
O frunză îmi șoptește
Că viața ei încet s-a dus
Și așteaptă cu tristețe
Al toamnei friguros apus.
