E noapte în privirea ta,
Nicio stea n-o luminează.
Doar luna palidă în ea
Umbra își proiectează.
E stins apus în ochii mei,
Nici urmă de vreun răsărit.
Doar roua de pe-un caprifoi
Trădează
Așteaptă-mă un timp și voi veni.
În noapte singur când te vei simți
Și liniștea cu greu îți vei găsi,
Așteaptă-mă un timp și voi veni.
Așteaptă-mă o oră, o lună, un veac,
De toți și toate
De-albastru ceruleum
Se-agață drumul meu
În gând înalț tedeum
Spre tine – Dumnezeu.
Iubesc acest albastru
De-un trist și rece ton
Fierbinte ca un astru
În viața-mi de carton.
Urăsc
Umbra-mi prinsă de picior
Se mișcă odată cu mine
Dar de trece în cer vreun nor
Cine o mai găsește, cine?
La amiază de-o caut curioasă
Ea un punct se face-ndată
Se retrage sub papuc
Un verde-albastru cer
Amestecat cu apă
E acum prizonier
În a lacului groapă.
Tăcut el se dizolvă
Împrumutând din apă
O melancolie bolnavă
Când soarele îi scapă
Și se îneacă în verde
Azi e începutul grădinii:
În umbra luminii
S-a deschis un alb trandafir
Un musafir
Ce m-a vizitat cândva
În tinerețea mea.
Acela, tot alb, era de la tine.
Acesta e de la Dumnezeu
Spre
Fericirea miroase a muguri de brad
Ce-mi amintesc de-un timp îndepărtat
Din care tot măsor, adun și scad
Frânturi de noi, ce le-am prescurtat.
Clipele astfel comprimate
Le împart pe zile
Și
Nu din nimic
Nici din ceva
A făcut El lumea.
Cu pasul mic
Mă plimb prin ea
Și cred că sunt cineva.
Dar nu-s nimic
Sunt doar o boare
Un tremurat de floare
Un punct cosmic
Ce devine tot mai
Azi m-am îmbrăcat în floare de prun
Pentru a simți ce-i albul
Un alb nebun
Ce mi-a amorțit simțurile...
Sau e al zăpezii alb?
Rece de iarnă sau fierbinte de soare?
În ce anotimp sunt
Timpul din memoria mea
E compus din ore pătrate
Ce se îngrămădesc în trecut
Pe înserate
Punând un nou început
Pe drumul spre o stea
Ce-mi va lumina
Cina.
Timpul din inima mea
E compus din
O oiță albastră a venit pe înserat
Când norii negri s-au spulberat
Și timid m-a întrebat:
Vrei să fiu a ta oiță?
Eu am aprobat
Ea de mână m-a luat
Și am pornit la plimbat
Spre o veche
Am ieșit în ploaie
Focul să mi-l sting
Inima se-nmoaie
Când picuri se preling.
Lacrimile-mi sfinte
Cu nimic nu se disting
De stropii ploii arzinte
Când picuri se preling.
Stropi și
Nu mai e niciun loc
În memoria mea
În care să nu fi tu.
Mă mistuie un foc
Îmi cade-n palmă o stea
Oare ce mai faci tu?
Nu mai e niciun gând
În mintea mea
În care să nu fi tu.
Vântul adie
Aproape melancolic
Aproape eu și tu
Aproape polifonic
Ascult un impromptu.
Eram aproape tu
Erai aproape eu
Același impromptu
Altcineva mereu.
A fost să fie așa
A fost să nu fi tu
În
În noaptea cu lună
Prepar ceai negru
Cu flori de prună
Și frunze de cedru.
Îl beau în singurătate,
De vorbă cu luna,
În ferestrele-nghețate
Bate ploaia-ntruna.
În noaptea cu lună
Prepar
Mă scutur de gânduri
Ca floarea de cireș bătut
Și în nu știu câte rânduri
Drumul meu s-a abătut.
Mai văd un singur drum:
Pustiit și înghețat,
În urmă-mi numai scrum
Și-un vers
Culoarea cerului e albă
Fulgii se aștern în grabă
Și nu știi ce este mai alb -
Văzduhul sau pământul dalb?
În acest cosmos de gheață
A luat gândirea viață
Și-acum ideile-și înalță
Evident în
Sunetul clopotelor
Răzbate peste munte
Împotriva ploilor
În cuvinte frânte.
Cântecul lor trist
Vestește în lume
Ultimul “exist”
De pe-a vieții culme.
Ce rămâne-n urmă?
O lungă
Regele copacilor de munte
Se înalță ca să înfrunte
Pe cei ce-l cred fără rost
Lăsând păsările fără adăpost.
Crengile-i cu des frunziș
Cad și-l lasă fără înveliș
Rănile-i sunt profunde
Căci
Liniștea lăuntrică
N-o voi regăsi-o
Trec de biserică
Îmi spun mie adio...
E zgomot în mine
Tăcere e în afară
Aud în gând suspine
Și urc îngustă scară...
Rădăcinile le las
În acest
L-am căutat peste tot...
În sunetul unui clopot
În povestea lui Lot
În predica unui preot.
L-am găsit într-un separeu
În ceea ce era noneu
L-am găsit cu greu
În adâncul unui ateu...
Muzica fulgilor în cădere e albă.
Fiecare fulg în parte e o silabă.
Ajunși pe pământ se fac tăcere.
Au murit sau e doar o părere?
Azi cerul plânge cu lacrimi albe.
În aer ele par ale vântului
Copac bătrân înmugurit
În iarna vieții înflorit
Spune-mi, tu, ce boare
A făcut să-nvie a ta floare?
E boarea iubirii sfântă
Ce crengile-mi înfierbântă
Născută din dorul de viață
Având
