Când vei dori să vii la mine
Pe scara sufletului meu
Să mă-ntâmpini fără suspine
Să te-ntâlnesc ca pe un zeu.
Tu să urci în pași de dans
Eu să cobor sfios spre tine
Ținând o clipă în
Două piane au răsunat aseară
Triste ca un peron gol de gară
Străpungând liniștea nocturnă
Cu o variațiune taciturnă.
Două piane au răsunat aseară
Ca un cânt de primăvară
Tumultoase și
În noaptea cu lună
Prepar ceai negru
Cu flori de prună
Și frunze de cedru.
Îl beau în singurătate,
De vorbă cu luna,
În ferestrele-nghețate
Bate ploaia-ntruna.
În noaptea cu lună
Prepar
Copacul singuratic
Cu frunze de arțar
Pe cerul neguratic
Pare un altar.
La el vin rândunele
Căutând adăpost
În nopțile grele
Ciripind fără rost.
El le răspunde simplu
Cu al frunzelor
Ai plecat din viața mea definitiv.
Picătura apei pe geam ca un laitmotiv
Îți păstrează chipul ce mi-a fost ursit
Să-l iubesc o clipă fără de sfârșit...
Sunetul ploii sacadat m-a invadat
Și
Azi m-am îmbrăcat în floare de prun
Pentru a simți ce-i albul
Un alb nebun
Ce mi-a amorțit simțurile...
Sau e al zăpezii alb?
Rece de iarnă sau fierbinte de soare?
În ce anotimp sunt
Fericirea miroase a muguri de brad
Ce-mi amintesc de-un timp îndepărtat
Din care tot măsor, adun și scad
Frânturi de noi, ce le-am prescurtat.
Clipele astfel comprimate
Le împart pe zile
Și
Muzica fulgilor în cădere e albă.
Fiecare fulg în parte e o silabă.
Ajunși pe pământ se fac tăcere.
Au murit sau e doar o părere?
Azi cerul plânge cu lacrimi albe.
În aer ele par ale vântului
Sunetul clopotelor
Răzbate peste munte
Împotriva ploilor
În cuvinte frânte.
Cântecul lor trist
Vestește în lume
Ultimul “exist”
De pe-a vieții culme.
Ce rămâne-n urmă?
O lungă
Sunt eu cu mine însămi.
De ce mă tem oare?
Din vise au rămas fărâmi
Trecutul încet moare.
Cine sunt și ce-am fost
Ce voi fi? Până când?
Nu mai au niciun rost
E pustiu la mine-n gând.
Aș
Fără dorințe
Liber vei fi
Multe suferințe
Le vei ocoli.
Realizarea lor
Nu depinde de tine
E voința zeilor
De va fi bine.
Acceptă providența
De sus hărăzită
Urmând decadența
Ce ți-a
Primii fulgi.
Ascult rugi
În ungher
Stingher.
Primii fulgi.
Clipe lungi
Am așteptat
Necugetat.
Primii fulgi
Să-i smulgi
Din cer
Auster.
Primii fulgi
Să-i alungi
Spre pământ
Prin
Umbra-mi prinsă de picior
Se mișcă odată cu mine
Dar de trece în cer vreun nor
Cine o mai găsește, cine?
La amiază de-o caut curioasă
Ea un punct se face-ndată
Se retrage sub papuc
Așteaptă-mă un timp și voi veni.
În noapte singur când te vei simți
Și liniștea cu greu îți vei găsi,
Așteaptă-mă un timp și voi veni.
Așteaptă-mă o oră, o lună, un veac,
De toți și toate
Frunza șovăiește
Când se desprinde de pe ram
Sufletu-mi șoptește
Mai ieri la fel ca ea eram.
E toamnă azi în mine
Și-i tot mai grea povara
Lumina nu se abține
Vestindu-mi primăvara.
De-albastru ceruleum
Se-agață drumul meu
În gând înalț tedeum
Spre tine – Dumnezeu.
Iubesc acest albastru
De-un trist și rece ton
Fierbinte ca un astru
În viața-mi de carton.
Urăsc
Seara se lasă deodată
Noaptea urmează îndată
Stele se aprind pe rând
Luna răsare-n curând.
În acest ceas vesperal
Gândesc la destinu-mi amar
Sub copac întunecat
De timp aplecat.
Picături mici de brumă
Au îmbrăcat miriștea
Un clopot de departe sună
Ținând pe loc liniștea.
O frunză îmi șoptește
Că viața ei încet s-a dus
Și așteaptă cu tristețe
Al toamnei friguros apus.
Un verde-albastru cer
Amestecat cu apă
E acum prizonier
În a lacului groapă.
Tăcut el se dizolvă
Împrumutând din apă
O melancolie bolnavă
Când soarele îi scapă
Și se îneacă în verde
Timpul din memoria mea
E compus din ore pătrate
Ce se îngrămădesc în trecut
Pe înserate
Punând un nou început
Pe drumul spre o stea
Ce-mi va lumina
Cina.
Timpul din inima mea
E compus din
Culoarea cerului e albă
Fulgii se aștern în grabă
Și nu știi ce este mai alb -
Văzduhul sau pământul dalb?
În acest cosmos de gheață
A luat gândirea viață
Și-acum ideile-și înalță
Evident în
Firul de pai
S-a rupt
În luna mai
Abrupt.
Se urcase
Un cărăbuș
Ce-l luase
Drept culcuș.
Spuse paiul:
Ce greu
Este traiul
De ateu.
Cărăbușul
Îi răspunse:
Piciorușul
Mi se
