Alina Florica Stasiuc

un melc lipicios își face drum peste tâmpla ta stângă cu trudă agale îți spui că nu te-ai imaginat niciodată un obstacol greu de trecut și aproape zâmbești e una din nopțile acelea în care nu

beau ceai verde roșu albastru de mărar mușețel mentă semințe de in fierbinte călduț sau cu gheață fiert sau doar infuzat beau ceai nu foarte mult e doar a doua cisternă sau poate a treia nu

"să mă cauți în tine ecou"spunea Alma pe marginea lumii în echilibru perfect cu brațele deschise ca niște aripi gata de zbor inspira cu nesaț își umplea plămânii cu soare de mai și zâmbea

"uneori viața e un teatru de umbre imens nimic sau aproape nimic nu e cum pare a fi" spune Alma privind umbrele noastre atât de tăcute-n nisip și oftează adânc ca și cum ar vrea să cuprindă în

era un labirint fără ghemul Ariadnei greu de trecut noroc cu firimiturile pe care le presărasem la intrare păsările nu le ciuguliseră pe toate nu erau bune la gust cine știe oricum eu

"privește-te în mine adânc și inspiră lasă primăvara să îți umple plămânii las-o să îți intre în sânge cu soare cu ploi cu tot alaiul de gâze cu flori" așa spune Alma așa începe prima lecție

*vezi tu* spune Alma în vreme ce eu îmi leagăn durerea ca pe un prunc cu ochii în lacrimi *despicătura adâncă din pieptul tău se va închide curând nu e rană de moarte e mai degrabă un semn că

uneori pe muchia aceea subțire dintre somn și trezire îmi pare că simt pașii tăi fără urme și îmi vine să-ți strig nu păși temător nu-ți strânge pleoapele la răscruce de vânturi nu privi cu

nu vreau să deschid ochii și nu vreau să aud știu la colțul blocului meu un bătrân vinde ghiocei și brândușe și armuri pentru suflete mici la ce bun dragă Alter în mine e doar un prelung

*nu pune sufletul tău în palmele nimănui* spune Alma în vreme ce eu vreau să plâng și să plâng și să plâng doar așa ca și cum aș savura o cafea nefiresc de amară și nu vreau s-o pricep doar

"vezi tu iarna asta este mai rea decât iarna de-afară* spunea Alma într-una din serile geroase pe care le simt în mine și-acum vocea ei atât de caldă-altă dată aproape striga răgușit *este

"vezi tu" spunea alma în serile cu arome de licori fermecate "dincolo de rotocoalele acelea de fum sau de ceață dincolo de munții ce par nori scărmănați dincolo de larma nebună ce-ți sună-n

s-ar putea să fie târziu sau foarte devreme din cale afară de cald sau imposibil de frig nu știu și parcă nu-mi pasă fiindcă vezi tu bunule Ra toată febra năucitoare halucinant de fierbinte

nu plouă niciodată în nori toate bune și m-am găndit să îți scriu uneori două trei rânduri așa ca și cum te-aș iubi ca și cum mi-ar fi dor ca și cum timpul ar mai avea răbdare cu mine nu

să mă ierți dacă tac uneori și m-ascund dar vezi tu lunea e întotdeauna prea luni ziua în care cobor pe pământ și mă scutur de toate duminicile pisicoase și dulci de funigei și de fluturi de

mă întrebam deunezi filozofând de doi bani ce sunt cine sunt și din ce de când și de unde începe în mine femeia efemera-nsumare de întrebări și organe de temeri și patimi orgolii carbon și

nu știu de ce holurile spitalelor sunt reci întotdeauna reci și răcoarea lor e atât de altfel decât orice altă răcoare se încolăcește în jurul trupului și urcă precum iedera cățărătoare pe șira

m-am gândit îmi fac un orar după care să nu te iubesc dimineața never înainte de prânz fiindcă la șapte ți-e somn la opt îți e lene abia la nouă e bine dacă doar dacă nu îți e din cale afară

vezi tu dragul meu nu ajunge să privești dacă nu vezi și nici să vezi nu ajunge dacă tu rătăcești fără tine în acel labirint de oglinzi zile nopți timpul în sine nu poate fi strâns în pumnul

când nu mai știm cum să spunem tăcem sau lăsăm să plutească-ntre noi cuvintele acelea atât de fără culoare ca și cum cineva ne-ar forța să vorbim despre vreme mișcarea de revoluție a planetelor

patruzeci de grade la umbră și nu te-am văzut de o sută de ani nu mai știu să te văd nici măcar cu ochii închiși când mă invadează furnici pișcătoare și tâmplele mele zvâcnesc pe ritmuri de tobe

știu uneori liniștea prea adâncă nu te lasă să dormi strângi pleoapele înciudat și numeri oi cai verzi pe pereți substantive și verbe greieri nebuni ai număra orice și oricât dar mai

în zilele în care culorile nu mă iubesc nu vreau decât să mă ghemuiesc ca o pisică într-un colț gândindu-mă la viața mea ca la un film alb-negru de pe vremea filmului mut tragic și comic sublim

credeam că ne suntem fântâni și că apele noastre potolesc sete și febră și frica de noapte de nopțile acelea albe și reci în care simți timpul cum îți curge pe tâmple nopțile acelea în care