Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dragă Alter

10

1 min lectură·
Mediu
m-am gândit
îmi fac un orar după care să nu te iubesc dimineața
never înainte de prânz
fiindcă la șapte ți-e somn la opt îți e lene abia la nouă e bine
dacă
doar dacă nu îți e din cale afară de rău și la zece
la zece ești prins să vezi reluarea emisiunii lui badea
(pe care am să-l împușc într-o zi fie vorba-ntre noi)
pe urmă e cald sau prea frig sau prea vineri
și tu intri mereu în criză de timp
vezi tu dragul meu
un orar este cool mai mult decât necesar sau util
și-aș putea să nu te iubesc după prânz niciodată
fiindcă sunt ore de vârf și e trafic intens
aș risca să bruiez sau să-ți blochez telencefalul
și să-ți mergă vorba prin burg că ești dus
iremediabil cu pluta pe toate apele lumii de azi
și de-apoi
și apoi vin orele serii sunt meciuri și filme pitici și pisici
nu e loc nu e timp este noapte
tu ești invizibil eu scriu despre fluturi
împletesc funigei și miros a cafea și sunt off
dar orarul după care nu te iubesc niciodată
e atât de grozav încât râde de noi
001.446
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
196
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Florica Stasiuc. “dragă Alter.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-florica-stasiuc/poezie/13985306/draga-alter

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.