Poezie
încă o singură dată
1 min lectură·
Mediu
*nu pune sufletul tău în palmele nimănui*
spune Alma în vreme ce eu vreau să plâng și să plâng
și să plâng doar așa ca și cum aș savura o cafea nefiresc de amară
și nu vreau s-o pricep doar privesc printre gene ca un copil răsfățat
știu că acest *nimănui* n-o include pe ea
fiindcă ea e de tot și cu totul din alt spațiu și loc de altundeva
iar mâinile ei sunt atăt de frumoase și albe și
felul în care gesticulează cu ele prin aer mă face să mă gândesc
întotdeauna la aripi la zbor la o lebădă-înger captivă într-un trup de femeie
dar Alma mă ceartă și în sinea mea jur că n-am să iubesc decât
încă o singură dată până la cer și-napoi cu tot roiul de stele
și că n-am să mă pierd decât încă o singură dată cu totul
în nori
011781
0
aș scoate ultimul vers. cred că sărăcește ce-ar putea fi un mesaj puternic.
dincolo de acestea,
nu-mi pică bine plânsul amar cu imaginea copilului răsfățat care dă durerii o notă superficială.și mai ai acolo o aglomerare nejustificată de pene ... lebădă, înger, aripi, zbor...
"până la cer și înapoi" e un clișeu, dar nu mă leg de el. îi pot justifica prezența, atât cât pot citi totul prin cheia inocenței de care vorbeam mai sus.